Viitorul a urcat pe 8: ,,Suntem pe drumul cel bun”

1249

Viitorul Târgu Jiu merge din ce în ce mai bine în liga secundă. Echipa pregătită de Cristian Lupuţ a reuşit un nou succes, de data aceasta la Severin. După ce a zdrobit-o pe Reşiţa în Valea Domanului, scor 1-7, formaţia controlată de Nicolae Sarcină a trecut cu 2-1 de Farul Constanţa, trupa fostului internaţional Ciprian Marica. Alexandru Gîrbiţă (`10) şi Victoraş Astafei (`67) au marcat pentru gazde. ,,Sincer, îmi era frică de acest joc, îmi era frică să nu apară o relaxare la băieţi, după victoria categorică de la Reşiţa. Vreau să-i felicit că au dat dovadă că suntem o echipă. Începem să jucăm fotbal. A fost un joc plăcut, în care am întâlnit o echipă foarte bună de Liga 2. Pot spune că a fost unul dintre cele mai bune jocuri de pe teren propriu, deşi am jucat bine şi cu Chiajna, însă n-am câştigat. Suntem pe un drum bun. O luăm pas cu pas, iar la finalul turului tragem linie”, a declarat antrenorul Cristian Lupuţ. Fostul jucător de la Târgu Mureş sau Petrolul, Victoraş Astafei, a spus că Viitorul poate termina în primele şase. ,,De la meci la meci arătam mult mai bine. Dacă nu câştigam cu Farul, victoria de la Reşiţa nu avea nicio valoare. Am avut o formă oscilantă până acum, dar uşor-uşor ne închegăm ca echipă. Eu sper să ne clasăm în primele 6. Dacă am face o paralelă cu Liga 1, am putea spune că vrem să fim în play-off-ul ligii secunde. Noi nu ne uităm deocamdată în clasament, ci la jocul nostru”, a declarat extrema gorjenilor. Alexandru Gîrbiţă, omul meciului în partida cu Farul, vrea ca Viitorul să se mute cât mai repede pe arena din Târgu-Jiu. ,,Ştiam că avem o echipă bună şi ştiam că ne trebuie timp. Distanţa între Oradea şi Severin ne omoară însă. Sper să se rezolve din iarnă această problemă şi să facem o deplasare doar o dată la două săptămâni, nu mereu. Ar veni şi mai mulţi spectatori cred. E un mic dezavantaj că la Severin jucăm cu stadionul gol. Sper să nu se amâne inaugurarea stadionului (n.r – pe 25 octombrie, când este programat meciul Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj) şi să ne ducem şi noi să jucăm cât mai repede acolo”, a spus tânărul atacant. Viitorul Târgu-Jiu a urcat pe locul 8 în clasament, cu 17 puncte.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here