Viitorul a făcut figurație la Dumbrăvița. Cojocaru: ,,Niște amatori! Ne-am obișnuit să cerem!”

1499

O săptămână zbuciumată pentru fotbaliștii de la Viitorul s-a încheiat cu un eșec drastic în Banat. Formația gorjeană a fost învinsă categoric pe Stadionul „Ştefan Dobay” de CSC Dumbrăvița, scor 4-0. Frământările de la clubul gorjean s-au reflectat în ,,dreptunghiul verde” și nu e pentru prima oară. La mijlocul săptămânii, jucătorii oaspeților au amenințat că nu fac deplasarea din cauza restanțelor financiare. Viitorul se află în insolvență, iar fotbaliștii s-au plâns din nou de salariile neîncasate. De altfel, ca formă de protest, aceștia au refuzat și un antrenament cu o zi înainte de plecarea spre Dumbrăvița. Cum o victorie asigura rămânerea ,,verzilor” în liga secundă, obiectiv realizat deja de gorjeni, e clar că motivația mai mare a avut-o formația gazdă. Câte două goluri pe repriză au marcat timișenii, Zaluschi, Ghinescu, Curea și Toroc modificând tabela. Felul cum s-a prezentat formația sa l-a iritat la culme pe antrenorul Călin Cojocaru, care a sugerat că sunt și cluburi cu probleme financiare mult mai mari. Atitudinea jucătorilor nu a fost profesionistă, a adăugat timișoreanul. ,,Nu contează, că eram salvați matematic de la retrogradare, la fotbal trebuie să te respecți. Trebuie să te respecți tu, ca om, ca jucător. Trebuie să respecți competiția, să te comporți profesionist. Lucrul pe care noi nu l-am făcut. Nu astăzi, toată săptămână! Ne-am comportat ca niște amatori. Am văzut că a apărut în presă că Viitorul cât mai rezistă? Avem stabilitatea și nu zic lucrul acesta, pe românește, să dau limbi la conducere. Avem o situație cum e la 90 la sută din cluburile din România. Dar noi, în general, ne-am obișnuit să cerem. Dar să muncim și să oferim ceva, mai rar! În general, societatea, în ziua de astăzi, mai mult e pusă pe vorbe decât pe muncă. Și lucrul acesta se reflectă în viața noastră și a sportivilor. E același lucru. Dacă treci pe roșu și-ți ia carnetul, trebuie să acționezi într-un mod legal. Nu te duci și îi dai în cap la polițist. Așa și noi! Dacă cumva aveam vreo problemă reală de genul să avem restanțe putem să ne depunem memoriu, să facem lucruri profesioniste, să ne comportăm profesionist. Cuvântul grevă nu există în vocabularul meu la fotbal, la locul de muncă. Vreau să mă comport profesionist și același lucru îl cer și de la jucătorii mei. Lucru care nu s-a întâmplat săptămâna aceasta și s-a văzut pe teren. Au ales metodele lor. Metode care nu sunt conforme cu jucătorul profesionist de fotbal”, a declarat Cojocaru pentru presa din Banat. Principalul gorjenilor a mai spus că Viitorul a jucat pe o primă foarte mare la Dumbrăvița, și nici asta nu e o premieră. ,,Dacă aș spune ce primă am avut astăzi, s-ar spune că mint și cred că unii jucători nu au luat primă într-un an cât am avut noi astăzi de jucător ca să câștigăm. În viață, dacă nu ai o motivație, ești un om mort. Nu spun asta ca să dau în jucători sau ceva de genul. Vorbim realitatea, exact realitatea pură. Dacă aveau motive, e clar. Eu tot timpul unde am fost am cerut respect și, în principal, pentru jucători, pentru că eu, ca antrenor, nu pot să-mi fac meseria dacă ei nu sunt mulțumiți. Dar când sunt motive reale pentru așa ceva”. Progresul Spartac este ultimul adversar al sezonului pentru Viitorul. Partida se joacă săptămâna viitoare la Târgu-Jiu.
Viitorul în meciul cu Dumbrăvița: Udrea – Vulpe (`85, Gîrbiţă), Rogac, Băican (`56, Stepanenko), Gojda – Acolatse, Brînzan (`46, Dănescu) – Al. Dulca (`60, Raicea), Ţegle – cpt., Dodoi (`46, Nsiah) – Dragu. Rezerve: Geantă – Vl. Toma, Geană, Banu. Director tehnic: Călin Cojocaru.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.