VIDEO: Rețeta săptămânii – Bucătăria lui Fabi: Supă gulaș, gătită la ceaun pe foc

1172

Lista de cumpărături pentru 6 persoane:
* 2 litri de apă;
* 500 g de carne de vită;
* 500 g de ceapă;
* 100 ml de vin roșu;
* 50 ml de zeamă de castraveți murați;
* 50 g de boia;
* 20 g de Chimen;
* 20 g de Măghiran;
* 4 cartofi;
* 4 boabe de ienupăr;
* 3 foi de dafin;
* 2 căței de usturoi;
* 1/4 Coajă de lamiae;
* Sare, piper, chili după gust.
Mod de preparare
Tipul acesta de supă gulaș este perfectă pentru perioada rece. Datorită condimentelor care se îmbină foarte bine supa gulaș devine un preparat care te provoacă să-l gătești a doua oară.
A fost o zi minunată de toamnă în care soarele a strălucit cu putere.
Natura mă provoacă mereu la noi rețete, însoțite de noi aventuri alături de câinele Cookie.
În anul 2013, după ce m-am vindecat cu ajutorul naturii, mâncării de mușcătura de căpușă ,,Boala Lyme “ am decis că îmbinarea diferitelor condimentelor este importantă dar și benefică într-o rețetă.
Am să vă scriu modul de preparare al rețetei:
Am început cu ceapa pe care am curățat-o apoi am tăiat-o în cubulețe.
Pulpa de vită este o carne potrivită pentru supa gulaș.
Am curățat carnea de pielițe după care am tăiat-o în cubulețe.
Am pus ceaunul pe foc, am adăugat uleiul, am lăsat uleiul să înceapă să sfârâie după care am adăugat ceapa pe care am prăjit-o de culoarea aurie.
Am curățat și tocat mărunt usturoiul, l-am adăugat, și după aceea am mai prăjit totul pentru câteva minute, cam 5, cu aproximație, dar am amestecat de vreo câteva ori.
Apoi am adăugat boia, am amestecat repede. Tehnica cu boiaua trebuie făcută foarte rapid pentru că, mai ales pe foc, temperatura de ardere este mai ridicată.
Indiferent de formă, boiaua, când se arde, devine amară, așa că am stins imediat cu vin roșu după care am lăsat să se evapore alcoolul.
Când alcoolul s-a evaporat am adăugat zeama de castraveți murati, și apoi am lăsat-o să se reducă.
Între timp, am mai băgat câte un lemn pe foc. Este important să nu se stingă focul pentru că la începutul rețetei avem nevoie de flacără bună, iar după aceea, când baza rețetei este formată, gătim încet sau ,,slow cook “
Să revin la rețeta noastră, am adăugat apa, condimentele după cum urmează:
Sare, piper, boabele de ienupăr, foile de dafin, chimenul, măghiranul, puțin chili.
Am lăsat totul să fiarbă pentru 30 de minute, aceasta este baza supei de gulaș. După ce au trecut cele 30 de minute, am adăugat carnea pe care am tăiat-o cubulețe.
La foc încet, am lăsat totul să fiarbă vreo 2 ore. Apoi, am curățat cartofii pe care i-am tăiat în cubulețe. I-am adăugat și am completat cu puțină apă apoi am mai lăsat supa gulaș, vreo 30 de minute, pe foc. După ce am adăugat cartofii am ras puțină coajă de lamâie și am amestecat totul bine.
Cantitatea de apă diferă în funcție de cât gătiți, pentru câte persoane, iar dacă fierbe mai repede scade apa mai mult.
În general, se mai completează cu apă. Această supă gulaș trebuie să aibă consistența unei supe creme.
La final, am adăugat pătrunjel verde, tocat mărunt. Bucurați-vă de peisajele toamnei în compania acestei Rețete care vă încălzește sufletul într-o zi rece!
Nu uitați de concursul de gătit care este momentan în derulare! Puteți să câștigați, înainte de Crăciunm o tigaie wok din fontă, de bună calitate.
Să aveți spor la gătit !
Poftă bună !
Puteți urmări rețeta și pe YouTube, pe Cooking Adventures in The Nature:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here