VIDEO: Motociclist ceh mort într-un accident produs la Cartiu!

2061

Un turist din Cehia, în vârstă de 59 de ani, și-a pierdut viața ieri dimineață într-un grav accident rutier în care a fost implicat pe raza comunei Turcinești, în satul Cartiu.

Acesta conducea o motocicletă și se afla pentru câteva zile în excursie prin țara noastră. Împreună cu un prieten vizitase Transalpina, fiecare cu motocicleta lui, iar ieri își făcuseră planuri pentru a traversa Defileul Jiului, doar că nu au urmat traseul drumului european 79 de la Târgu Jiu spre Petroșani și au mers pe drumul județean 664 ce trece prin Turcinești și Schela spre Bumbești Jiu. Nenorocirea s-a produs într-o curbă la stânga, periculoasă, semnalizată corespunzător. Din față venea o autoplatformă condusă de un șofer de 30 de ani, localnic, plecat să se vadă cu un prieten. Pentru șofer curba periculoasă era la dreapta și, cum-necum, în acea curbă șoferul a intrat pe contrasens și impactul frontal cu motociclistul a fost de neevitat.

O pensionară de 70 de ani care locuiește în zonă a povestit că aici au mai fost accidente, dar niciodată cu un zgomot așa de puternic. „Eu la poartă am un stâlp de ciment pus, îl țin acolo că altfel nebunii ăștia care circulă cu viteză nu-mi dărâmă doar gardul, îmi dărâmă și casa. Acum, de dimineață, am auzit o motocicletă trecând pe drum și în spatele ei venea încă una. Dar prin dreptul casei mele doar una s-a dus mai departe că după aia a fost o bubuitură puternică. Am 70 de ani, dar zgomot ca ăla eu n-am auzit până acum pe aici”, a povestit bătrâna. Oamenii au sunat după ajutor la 112, dar locul unde era căzut motociclistul ceh s-a umplut repede de sânge, din păcate, semn că fusese grav rănit.
Lucrul acesta aveau să îl constate câteva minute mai târziu și cei din echipa de prim-ajutor care veniseră să încerce să îl salveze pe motociclist. „La locul solicitării am găsit un motociclist din Republica Cehă, care avea leziuni incompatibile cu viața. Din păcate l-am găsit decedat și nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea dumnealui. Avea fractură de bază de craniu, traumatism cranio cerebral grav, cu leziuni incompatibile cu viața și, din păcate, nu s-au putut face manevre deoarece era decedat”, a explicat medicul Florentina Motea, din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. Șoferul implicat în accident a susținut că motociclistul ar fi fost cel care a intrat pe contrasens și ar fi „tăiat” curba, el dorind doar să îl evite, în cele din urmă producându-se impactul. După zeci de minute în care polițiștii au analizat probele de la fața locului, bucăți din motocicletă fiind împrăștiate pe o suprafață destul de mare în iarbă și pe șosea, primele concluzii arată că vina i-ar aparține, de fapt, conducătorului autoplatformei.
„La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu, Postului de Poliție Schela cât și un echipaj din cadrul Serviciului Rutier, care, din primele verificări au constatat că, un bărbat de 30 de ani, din Comuna Schela, în timp ce se deplasa pe DJ 664 Cartiu, cu o autoutilitară, din direcția comunei Schela către Turcinești, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat în coliziune cu un motociclu, condus de un bărbat de 59 de ani, cetățean de origine cehă, din orașul Olomouc, Republica Cehă, care se deplasa din direcția Turcinești către Schela. În urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului motociclului. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Trupul neînsuflețit al cetățeanului ceh a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde medicii legiști vor stabili cauzele exacte ale decesului. Pe parcursul cercetărilor derulate la fața locului de către polițiști, circulația rutieră a fost întreruptă complet, șoferii aflați în tranzit fiind nevoiți să își lase mașinile acolo și să revină mai târziu să le ridice ori să facă drum întors și să ocolească pe alte rute pentru a-și putea continua deplasarea. „Stau în capul satului și nu mă apuc să fac un ditamai ocolul. Las mașina aici și vin mai târziu să o iau că nu mă grăbesc. N-am nimic în ea care să se strice pe căldurile astea. Sunt alții care s-au întors din drum și au luat-o pe altă parte, că merg către Schela, dar la mine nu e cazul”, a spus șoferul unei mașini oprite la locul producerii accidentului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here