Victorie de pus în ramă! – Energia Târgu Jiu – Okapi Aslstar 93-60 (20-19, 18-15, 23-14, 32-12)

435

Energia a debutat cu dreptul şi în faza a doua a EuroChallenge, echipa gorjeană făcând din Okapi în repriza a doua să pară un simplu partener de antrenament.

Trupa lui Constantinides a început curajos meciul cu echipa belgiană, Energia fiind în postura de a nu avea nimic de pierdut, accederea în Last 16 fiind deja mai mult decât împlinirea unui obiectiv pentru prima sa participare în cupele europene. După ce Tofi a marcat primele puncte ale întâlnirii, Milosevic şi Troupe au adus primul avantaj de trei puncte pentru gruparea târgujiană. Okapi a replicat rapid cu un coş de trei puncte al lui Cummard, care a egalat. Dealtfel, pe întregul parcurs al primului sfert lupta a fost echilibrată, cu schimbări succesive la conducere, fără ca vreo echipă să se detaşeze, Energia terminând primele zece minute de joc cu un avantaj minim, scor 20-19.
Gorjenii s-au detaşat în debutul sfertului secund, scor 25-19 după reuşitele lui Watson şi Karpelesz, însă a urmat o perioadă de joc confuz de ambele părţi, cu multe posesii pierdute copilăreşte de oaspeţi şi ratări greu de explicat ale gazdelor. Oaspeţii au ieşit mai bine din acest perimetru şi Tofi şi Dressen au făcut ca diferenţa să coboare la un singur punct, diferenţă care s-a menţinut până în ultima secundă, când Watson a înscris un buzzer-beater din spatele semicercului făcând ca diferenţa la pauză să fie de patru puncte, scor 38-34.
La revenirea de la cabine, Energia a fost şi mai decisă să facă opartidă mare şi să obţină un rezultat notabil. Cu un parţial de 12-5 în primele 5 minute ale sfertului trei, Energia a făcut un pas important spre o victorie aşteptată cu sufletul la gură de suporterii gorjeni. Sfertul senzaţional făcut de Energia a continuat, trupa lui Constantinides a ajuns şi la o diferenţă de 15 puncte şi a intrat în ultimele 10 minute de joc cu scorul de 61-48. Show-ul a continuat, Energia a închis perfect, a recuperat minge după minge şi s-a distanţat constant făcând sfertul şi meciul perfect învingând echipa belgiană cu un neverosimil 93-60!
Glyniadakis, cu 19 puncte şi 14 recuperări, şi Milosevic, cu 17 puncte şi 13 recuperări, au terminat în double-double, iar Troupe a fost cel mai bun marcator, cu 22 de puncte.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here