Victor Daimaca şi Francisc Milescu au stele pe Aleea Nemuritorilor

1192

Aleea Nemuritorilor Gorjului, din zona centrală a municipiului Târgu-Jiu, s-a îmbogăţit de ieri cu două noi stele. Autorităţile locale târgujiene au dezvelit stele pentru Francisc Milescu şi Victor Daimaca, evenimentul făcând parte din seria manifestărilor dedicate celei de-a cincisprezecea ediţii a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu.

dezvelire stele (1)Importanţa lui Victor Daimaca şi a lui Francisc Milescu a fost evocată de către Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Acesta a subliniat valoarea de nemuritori pe care o au cei cărora le-au fost atribuite, ieri, stele pe Aleea Nemuritorilor. “Evenimentul de astăzi (n.r. ieri) se desfăşoară în cadrul Zilelor Municipiului Târgu-Jiu. Pe Aleile Nemuritorilor Gorjului se vor dezveli încă două stele închinate unor personalităţi remarcabile care pot să servească drept modele şi pentru generaţia prezentă şi pentru cele viitoare. Nu este Aleea Celebrităţilor, deoarece celebritatea, de obicei, este de conjunctură şi înseamnă că într-o anume perioadă de timp au o anvergură.

dezvelire stele (2)Nemuritorii sunt cei care au lăsat ceva cu adevărat fundamental în istoria, ştiinţa ori cultura unei localităţi. De aceea, aceasta este Galeria Nemuritorilor Gorjului. Victor Daimaca a fost astronom şi datorită lui, Târgu-Jiul şi Gorjul sunt înscrise în istoria astronomiei mondiale. Târgu-Jiul a avut un descoperitor de comete, prin Victor Daimaca. Cealaltă personalitate, avocatul Francisc Milescu, este una din marile personalităţi ale sfârşitului de secol XIX. A fost avocat, preşedinte de Tribunal în Târgu-Jiu, primar al Târgu-Jiului; a fost cel care a iniţiat proiectul ridicării unui monument lui Tudor Vladimirescu şi a fost cel care a cheltuit din buzunarul propriu şi a ridicat lângă actuala Pasarelă o sală de teatru care a rămas în istoria locului şi în istoria teatrului românesc drept Teatrul Milescu. După mai mulţi ani de încercări, primarul Florin Cârciumaru a preluat Casa Francisc Milescu în patrimoniul Primăriei şi, până la sfârşitul actualului mandat, primarul va încerca să facă un muzeu al teatrului din Gorj. Anul acesta se împlinesc 180 de ani de când există teatru în Târgu-Jiu”, a declarat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj.

dezvelire stele (3)Respect şi consolidarea memoriei
Printre autorităţile care au fost prezentate, ieri, la dezvelirea celor două noi stele pe Aleea Nemuritorilor au fost şi viceprimarul de Târgu-Jiu, Iulia Vînă, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu.

dezvelire stele (4)“Cinstim cu mult respect memoria şi amintirea a doi din marii coloşi ai istoriei noastre universale, am putea spune. Nu au fost doar nişte genii de elită, au fost oameni adevăraţi, doi oameni care au lăsat ceva în urma lor, care ne fac pe noi astăzi să ne simţim mândri şi nu putem decât să dezvelim aceste două stele şi astfel, să devenim noi, toţi târgujienii şi toţi gorjenii, mai bogaţi”, a spus viceprimarul Iulia Vînă. Şi vicepreşedintele CJ Gorj spune că paşii trecătorilor din Târgu-Jiu pe aceste stele vor consolida memoria personalităţilor din trecutul judeţului: “Acesta este un eveniment care marchează dezvelirea unor stele ce au menirea de a aduce aminte trecătorilor din Târgu-Jiu despre înaintaşii lor. Este o bucurie de fiecare dată, şi parcă fiecare stea dezvelită contribuie din plin la consolidarea memoriei pe care trebuie să o arătăm celor ce vin după noi, şi a respectului pe care trebuie să îl păstrăm celor ce au fost înaintea noastră”.

dezvelire stele (6)Până acum, pe Aleea Nemuritorilor Gorjului au mai primit stele: Arethia Tătărescu, Sergiu Nicolaescu, Elvira Godeanu, Constantin Brâncuşi, Tudor Arghezi.
Izabella Molnar

dezvelire stele (7) dezvelire stele (8)

dezvelire stele (5)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.