Vicele Morega susține redeschiderea Tricotaje Motru! Salariații cer DSP să nu mai prelungească măsura luată

2201

Mai multe angajate de la SC MANUFACTURA Motru, cunoscută drept Tricotaje, au cerut, joi, public conducerii Direcției de Sănătate Publică(DSP) Gorj să redeschidă fabrica de confecții din localitate. Același lucru l-a făcut și Cosmin Morega, viceprimarul de Motru, care crede că unitatea comercială trebuie să-și redeschidă cât mai degrabă porțile, pentru că salariații sunt afectați. ,,Fabrica este un factor de echilibru în comunitate, iar închiderea sa nu produce decât dezechilibre, este deja afectată viața economică a orașului și bunul mers al instituțiilor din municipiu”, a spus Morega.

Deja unitatea este închisă de aproape trei săptămâni, mai are o săptămână în care are interdicție de a reîncepe producția, iar salariatele și viceprimarul se tem că DSP ar putea prelungi a treia oară măsura luată, după ce în unitate s-a depistat un focar de coronavirus, fiind spitalizate peste zece angajate, pentru că au fost infectate cu COVID-19.Un prim apel, în acest sens, a fost lansat, joi, pe rețelele de socializare de către Florentina Petrișor, consilier local la Motru, totodată, salariată a fabricii, mesajul acesteia fiind însoțit de o serie de comentarii similare. Femeile se tem că pot rămâne fără loc de muncă, dar și că patronii unității ar putea reloca Tricotajele, mutând fabrica în afara Gorjului, fiind pierdute astfel 350 de locuri de muncă din zonă. În urma incidentului de la Tricotaje, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru au deschis un dosar penal și fac cercetări ,,in rem” pentru zădărnicirea combaterii bolilor, deja câteva zeci de angajate fiind audiate în cauză.În perioada aceasta, la Tricotaje s-au făcut doar dezinfecții, din păcate, patronatul neîncercând să găsească soluții pentru readucerea personalului în producție. Conducerea fabricii poate achiziționa un tunel de dezinfecție, de exemplu, poate chema salariate în serii la muncă, poate achiziționa termometre speciale care să consulte temperatura angajatelor, într-un cuvânt poate asigura protecție salariaților la locul de muncă, urmare a situației de fapt. De ce nu, poate angaja un asistent medical care să aibă cunoștințe epidemiologice, ce poate verifica personalul…Este normal să existe teamă pentru angajator în cazul unei noi îmbolnăviri, dar, dacă se iau măsuri de protecție, aceste incidente ar putea fi evitate. Salariatele se bazează pe buna credință a conducerii fabricii care s-a comportat cu cele infectate ireproșabil, pe perioada spitalizării, sunându-le și trimițându-se apă, fructe și pachete de la familie.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here