Vezi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

512

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 11 – 24 iulie.
În Oltenia, în perioada 11-14 iulie, media temperaturilor maxime va creşte de la 31 la 35 de grade, cu caniculă şi disconfort termic în extindere de la o zi la alta, procesul de încălzire resimţindu-se şi la valorile nocturne, a căror medie va urca spre 18…19 grade. Între 15 şi 18 iulie se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 25…28 de grade, iar nopţile şi dimineţile vor fi răcoroase, cu minime a căror medie va fi de 13…15 grade. În cea de-a doua săptămână, în special în prima sa jumătate, vremea va fi călduroasă, local caniculară, cu medii ale temperaturilor maxime de până la 32…33 de grade. Minimele nocturne vor fi de 15…18 grade.
Pentru 14-18 iulie şi 22-24 iulie se estimează o instabilitate atmosferică mai accentuată și o creștere a probabilității de apariție a averselor.
La munte, în perioada 11-14 iulie, procesul de încălzire a vremii se va concretiza prin creşterea mediei temperaturilor maxime de la 21 la 24 de grade, iar temperaturile minime vor creşte şi ele, în medie, de la 9 la 14 grade. Între 15 şi 18 iulie vremea va fi răcoroasă, astfel încât zilele vor fi caracterizate de temperaturi, în medie, de 13…16 grade, iar nopţile şi dimineţile vor avea minime a căror medie va fi de 6…9 grade. În cea de-a doua săptămână, în special în prima sa jumătate, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, cu medii ale temperaturilor maxime de până la 20…21 de grade, iar cele ale minimelor situându-se între 8 şi 12 grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.