În Oltenia, vremea, local caniculară în prima zi, când se vor înregistra medii ale maximelor în jurul a 35 de grade, se va răcori treptat până pe 3 august, când media valorile diurne va fi de 30 de grade. Apoi vremea se va încălzi din nou, uşor şi treptat, astfel încât în perioada 5 – 14 august temperaturile diurne se vor situa, în medie, între 32 și 34 de grade și vor caracteriza o vreme călduroasă. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative și se vor situa dea lungul întregului interval la valori medii cuprinse, în general, între 17 și 19 grade. În zilele de 2 și 3 august, local vor fi averse, iar izolat se pot cumula cantităţi de apă mai importante, dar în restul intervalului probabilitatea de apariție a ploilor, slabe și trecătoare, va fi redusă.
La munte, prima zi a lunii august va debuta cu vreme caldă și temperaturi maxime medii în jurul a 23 de grade, dar în zilele de 2 și 3 august regimul termic va marca o scădere, iar valorile termice diurne se vor situa în jurul a 17…18 grade. Un nou proces de încălzire va detemina ulterior creşterea maximelor diurne spre valori de 20…22 de grade, apropiate de normele climatologice ale perioadei, iar până la finalul celor două săptămâni de prognoză nu vor mai avea variaţii importante. Temperaturile minime nocturne vor fi de 12…13 grade, în medie și doar pe 2 și 3 august vor scădea spre valori medii de 10 grade. În primele 3 zile ale intervalului instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și pe arii relativ extinse vor fi averse, iar local se vor înregistra cantităţi de apă mai importante, cel mai probabil în ziua de 2 august. În restul intervalului de prognoză vor fi ploi de scurtă durată și în general slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare după data de 7 august.