Verificări la blocurile alimentare din unitățile de învățământ

634

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au demarat la începutul acestei săptămâni o acțiune care vizează evaluarea cerințelor de siguranța alimentelor și de igienă a spațiilor, facilităților și echipamentelor destinate pentru prepararea și servirea mesei în incinta creșelor, grădinițelor, unităților de învățământ cu program normal sau care funcționează în regim after school, semi-internat și/sau internat.

Acțiuni de control similar vor avea loc în Gorj, precum și în toate județele țării, tematica de verificare urmând a se finaliza la 20 octombrie. Mai precis, echipele de inspectori vor verifica: cerinţele referitoare la construcţie şi dotarea cu facilităţi şi echipamente a blocurilor alimentare/cantinelor; condiţiile de igienă şi de întreţinere a spaţiilor de prelucrare şi depozitare a alimentelor, a echipamentelor de protecţie, precum şi a echipamentelor de lucru din dotarea blocurilor alimentare/cantinelor; lista furnizorilor de produse alimentare acceptaţi (materii prime destinate preparării de mâncăruri care vor fi servite preșcolarilor și/sau elevilor; modul de păstrare a materiilor prime şi a alimentelor/mâncărurilor preparate destinate servirii către preșcolari și/sau elevi, în special al acelor produse care necesită anumite condiţii de temperatură; curăţarea şi dezinfectarea periodică a spaţiilor în care au fost manipulate si preparate produsele alimentare; condiţiile de sănătate şi igienă a personalului care manipulează alimentele (aceste persoane trebuie să respecte un nivel înalt de igienă personală, să poarte echipament de protecţie adecvat şi să posede documente care să ateste starea de sănătate completate şi vizate de medic, conform legislaţiei); aplicarea măsurilor de protecţie împotriva animalelor indezirabile (câini, pisici etc.), împotriva dăunătorilor (rozătoare, insecte, păsări), precum şi a eficienţei programelor DDD implementate; modul de manipulare şi eliminare a subproduselor nedestinate consumului uman şi a deşeurilor nealimentare, astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare şi să fie transportate în condiţii de siguranţă, în scopul distrugerii, în unităţi specializate. ,,În cazul în care, în urma controalelor efectuate, vor fi identificate produse alimentare preparate fără respectarea condiţiilor de igienă, sau alimente care nu se încadrează în parametrii de calitate şi siguranţă a alimentelor, prevăzuţi de legislaţia în vigoare, inspectorii vor dispune, în regim de urgenţă, măsuri de retragere din consum a acestora, precum şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale, conform legislaţiei. Inspectorii ANSVSA vor proceda la suspendarea temporară sau interzicerea desfăşurării activităţii blocurilor alimentare/cantinelor amenajate în incinta creșelor, grădinițelor, unităților de învățământ cu program normal sau care funcționează în regim after school, semi-internat și/sau internat, în cazul în care se constată că acestea nu respectă condiţiile de igienă sau nu au remediat deficienţele constatate cu ocazia controalelor anterioare”, a transmis conducerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here