Curtea de Apel Craiova a dat sentința definitivă într-un dosar penal în care un gorjean a fost condamnat deja în primăvară la Târgu-Jiu pentru faptele de evaziune fiscală în formă continuată de care este acuzat de procurori. Magistrații din Bănie au menținut sentința pentru Florin Ecobici, acesta fiind condamnat la 2 ani de închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care bărbatul trebuie să presteze și 80 de zile de muncă în folosul comunității. Inculpatul nu a contestat sentința mai ales că la Tribunalul Gorj a recunoscut faptele, dar procurorii și reprezentanții ANAF au cerut modificarea verdictului după ce instanța de la Târgu-Jiu a dispus anularea a zeci de facturi pe care le-a emis firma lui Ecobici.
Societatea pe care bărbatul a administrat-o în trecut este deja istorie pentru că a intrat în faliment și a fost radiată de la Registrul Comerțului. În 2013 aceasta asigura însă transportul minerilor din Valea Jiului, câștigând o licitație pentru Complexul Energetic Hunedoara și Societatea Națională de Închidere Mine Valea Jiului. Facturile emise de firma lui Ecobici au fost înregistrate în contabilitate de firmele de stat, iar în baza lor s-au făcut plățile, banii fiind cheltuiți de către inculpat așa cum a considerat acesta de cuviință. Inițial, Tribunalul Gorj a dispus anularea facturilor, dar Curtea de Apel Craiova a corectat acum decizia respectivă și a anulat hotărârea instanței de la Târgu Jiu pe această temă.
„Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând, Înlătură dispoziţia din sentinţă de desfiinţare a înscrisurilor folosite în relaţiile comerciale, respectiv în relaţia comercială dintre SC Eramyflor Tour SRL Tg-Jiu şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA (12 facturi): (…) precum şi în relaţia comercială dintre SC Eramyflor Tour SRL Tg Jiu şi Societatea Naţională a Huilei SA (20 facturi)(…)Menţine celelalte dispoziţii din sentinţă, care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, a decis instanța din Bănie. Prejudiciul imputat fostului administrator de firmă este de circa 81.000 de lei, din care a plătit doar 1000 de lei pe parcursul procesului.
Gelu Ionescu