Vasile Craiu, comemorat la Târgu-Jiu la 100 de ani de la decesul său

679

 Săptămâna viitoare, autorităţile de la Târgu-Jiu pregătesc manifestări pentru comemorarea aviatorului gorjean erou din Primul Război Mondial, Vasile Craiu.

Evenimentele sunt programate să se desfăşoare pe data de 24 august. În memoria lui Craiu unul dintre avioanele Şcolii Superioare de Aviaţie civilă va purta numele Vasile Craiu. „Este un gest de minimă recunoştinţă pe care îl putem aduce celui care a fost unul dintre eroii Primului Război Mondial. Era un pilot de elită, care a murit în prima conflagraţie mondială. Era atât de bun la pilotat avioane, încât a devenit un adevărat as în aviaţie şi era un reper pentru piloţii armatei române şi pentru armată în general. Tot în această lună Dan Antoniu va lansa un volum despre viaţa şi faptele lui Vasile Craiu. Este o carte elaborată, care conţine multe documente despre viaţa şi faptele de război ale lui Vasile Craiu, un gorjean care este mai puţin cunoscut, dar de care trebuie să auzim multe pentru că avem cu cine să ne mândrim“, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

De asemenea, autorităţile târgujiene vor organiza pe 24 august şi o expoziţie cu avionul şi file din viaţa lui Vasile Craiu, iar o piatră funerară va fi pusă pentru a marca mormântul aviatorului erou din Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu. „Vom aşeza o piatră funerară în zona unde se spune că s-ar afla mormântul. Au trecut o sută de ani de atunci. Noi îi cinstim memoria şi locuitorii municipiului Târgu Jiu şi ai Gorjului trebuie să ştie valoarea acestui erou care a murit pentru ţară“, a precizat viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

Vasile Craiu a fost unul din așii aviației române în timpul Primului Război Mondial. Pentru acțiunile sale pline de curaj a fost avansat, în mod excepțional, la gradul de căpitan, la vârsta de 23 de ani. A murit în urma prăbușirii avionului pe care îl pilota, pe 24 august 1918. Căpitanul aviator Vasile V. Craiu a fost recompensat cu următoarele distincţii: Medalia Avântul Ţării; Ordinul Steaua României cu spade în gradul de Cavaler; Ordinul Coroana României cu spade în gradul de Ofiţer; Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a; Ordinul Sfântul Vladimir clasa a IV-a cu spade; Crox de Guerre avec Palm.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.