Scaunele de pe aleea dintre Masa Tăcerii și Poarta Sărutului din cadrul capodoperei brâncușiene sunt elemente târzii, cu rol de a accentua anumite semnificații ale tripticului de la Târgu-Jiu. Datele de arhivă dau indicații foarte clare despre momentul execuției scaunelor la Atelierele „Pietroasa” din Deva, transportul și recepția lor după ce au fost aduse în Grădina publică. Comanda celei de-a doua variante a Mesei Tăcerii și a scaunelor de piatră a fost făcută inițial de către Liga Femeilor Gorjene, dovadă fiind adresa nr. 395 din 23 iulie 1938(1), emisă de Societatea „Pietroasa”, prin care se anunță că au fost expediate „cu C.F.R. cele 2 buc piatră rotândă comandată de d-voastră la 14 Iunie 1938 […] și 17 bucăți scaune”. Ulterior, Liga se retrage din acest demers, această acțiune fiind preluată de Primăria Târgu- Jiu. Adresa Serviciului Tehnic al primăriei nr. 243 din 9 iulie 1938(2) indică momentul în care primăria a preluat comanda realizării pieselor de piatră respective. Mai exact, în document se specifică: „În conformitate cu planul de amenajare al grădinei publice a orașului Târgu-Jiu, pe marginile aleei principale deschisă în toamna anului trecut, pe traseul căreia este construit portalul de piatră, s‘au rezervat 10 nișe în care urmează a se așeza scaune sau bănci. Deasemenea, în jurul mesei rotunde construită din piatră pe digul Jiului, în capul aleei de mai sus, este necesar a se așeza o serie de scaune sau bănci. Pentru ca aceste scaune să formeze un ansamblu armonios cu portalul și masa de piatră construite pe această alee principală, găsesc că este necesar ca aceste scaune să se facă din piatră, așa cum mai sunt construite câteva bănci. În acest scop, vă rog să binevoiți a aproba să se comande la atelierul Deva al Soc.Anonime «Pietroasa» din București, din aceiași piatră din care este confecționată masa(3) și o serie de bănci existente, un număr de 30 bucăți scaune-taburele cu fața rotundă destinate pentru cele 10 nișe depe aleea principală, – câte trei în fiecare nișe, – precum și un număr de 12 scaune-taburele cu fața rotundă, destinate a se așeza în jurul mesei rotundă de piatră”.
La 20 iulie 1938, primarul A. Ciocănescu dă decizia nr. 5050(4), în preambulul căreia se specifică faptul că planul de amenajare a parcului a fost întocmit de arhitectul peisagist Rebhuhn, directorul parcurilor capitalei, și se justifică prezența scaunelor și a băncilor de piatră astfel: „Având în vedere că pentru a se forma un ansamblu armonios cu portalul-monument și masa menționate mai sus, și a se da un aspect cât mai estetic, atât acestor monumente, cât și aleei și întregului parc, este necesar de a se așeza o serie de scaune sau bănci din piatră, atât pe marginele aleei, în nișele rezervate și amenajate în acest scop, cât și în jurul mesei rotunde dela capătul aleei depe digul Jiului” (se mai știe că pe marginile acestei aleei s-au plantat 20 de plopi piramidali (5)). Primarul se va prezenta personal la atelierul din Deva, la data de 11 iulie 1938, unde dă „toate indicațiile necesare pentru executarea acestor scaune conform modelului dat, avansând în acest scop și lei 10.000”, așa cum reiese din adresa primăriei nr. 4966 din 16 iulie 1938(6) către Soc. „Pietroasa”.
Prin adresa nr. 328 din 13 septembrie 1938(7), I. Vintilă raportează „transportul de la gara Târgu-Jiu până în grădina publică a orașului a celor 42 de scaune taburele și a celor două mese(8) de piatră cioplită…” expediate de Soc. „Pietroasa”, cu ajutorul unui „camion special” care să suporte greutatea foarte mare a meselor. În data de 15 septembrie 1938(9) se face recepția „a 42 (patruzeci și două) scaune-taburele de piatră de calcar și a 2 (două) mese rotunde din piatră de calcar […] pentru a fi așezate pe aleia nouă din Grădina publică…”. Cele 42 de scaune din travertin, toate în formă de clepsidră, 30 cu fața pătrată și 12 cu fața rotundă, au fost amplasate diferențiat pe Aleea scaunelor. Cele 12 scaune cu fața rotundă au fost așezate în jurul Mesei Tăcerii, dar nu de la început în poziția lor actuală. Ioan Alexandrescu, care l-a ajutat pe Brâncuși la realizarea Porții Sărutului, a participat la așezarea scaunelor în jurul Mesei Tăcerii, căreia îi ziceau „Masa familiei”. Cioplitorul a fost așezat de Brâncuși pe unul din scaune, pentru a stabili distanța până la masă: „A legat o piatră de o sfoară pe care a plimbat-o în jurul mesei, descriind un cerc. Eu șezând pe un scaun, piatra legată de sfoară trebuia să treacă tangent cu genunchii mei”(10). Sculptorul ar fi fost nemulțumit de forma scaunelor, pe care le-ar fi vrut să semene cu „două ceaunuri cu fundul unul la altul”, nu ca niște clepsidre. Ioan Alexandrescu mai relatează că, într-o primă variantă, tot la indicațiile lui Brâncuși, scaunele rotunde au fost grupate două câte două, fiind mai aproape de masă (0,40 m) decât sunt acum(11). Ulterior, ele au fost poziționate de către sculptor echidistant în jurul mesei, așa cum se pot vedea și astăzi. La vremea amenajării Grădinii publice a orașului în vederea amplasării operelor brâncușiene, traseul aleii care face legătura între Masa Tăcerii și Poarta Sărutului se intersecta cu un canal de scurgere a apelor pluviale, numit hodinău, situat în apropierea aleii de pe Digul Jiului și paralel cu aceasta(12). Tuburile din beton care acopereau acest canal fuseseră scoase pentru a fi întrebuințate la diverse alte canalizări din oraș în toamna anului 1937. Situația era, însă, considerată inacceptabilă „întrucât murdăriile ce se scurg pe el infectează aerul din grădina publică…”, așa cum se preciza în referatul Serviciului Tehnic nr. 124 din 14 aprilie 1938(13). Din acest motiv, se propune a se reface canalizarea hodinăului din Grădina publică „cu tuburi de beton tot de 0,50 m. diametru interior”.
Având în vedere referatul, primarul orașului, prin decizia nr. 2753 din 18 mai 1938(14), înțelegând că grădina „constituie singurul loc de recreație și promenadă pentru orășeni și vizitatori…”, acceptă că „în interesul higienei și sănătăței publice, este absolut necesar de a se canaliza cu tuburi din beton”.
Prin decizia nr. 5042 din iulie 1938(15), se aprobă și proiectul înaintat de Serviciul Tehnic Comunal „privitor la procurarea de tuburi de beton și pietriș neciuruit, necesare pentru canalizarea hodinăului ce traversează grădina publică, dela nord la sud, pe o lungime de 150 m. și amenajarea unei alei longitudinale, peste acest canal, în valoare de lei 100.000”. Această decizie a fost luată ținându-se cont de mai multe argumente: necesitatea reamenajării întregului parc al orașului „în urma construirei, în toamna lui 1937, a unei alei principale în grădina publică, în prelungirea str. Gr. Săftoiu, potrivit planului întocmit de către Domnul Arhitect Peisagist Rebhun…”, aspectul inestetic al canalului și riscul unui „focar de paludism” din cauza apelor stagnante, cu deșeuri, de pe traseul acestuia(16).
După Ioan Alexandrescu, Brâncuși ar fi dat indicații cu privire la întretăierea aleilor principale din Grădina publică, deoarece acest lucru avea un scop legat de ansamblul lucrării. Se pare că Aleea îndrăgostiților a fost creată la ideea artistului, după cum reiese din următorul text: „Plecând de la masă către portal, unde se găsește aleea întretăiată în formă de cruce, care duce în dreapta și în stânga prin parc (executată într-una din zile după una din ideile maestrului Brâncuși)…(17)”. Având în vedere că singura alee nou trasată în parc, transversal pe Aleea scaunelor, este cea din lungul hodinăului (dotat cu noi tuburi și acoperit), reiese că este vorba despre Aleea îndrăgostiților. De altfel, aceasta apare trasată și pe schița lui Ioan Alexandrescu, realizată pe baza discuțiilor cu Constantin Brâncuși cu privire la intențiile artistului de amenajare a tripticului sculptural de la Târgu-Jiu(18).
Pe Aleea îndrăgostiților urmau să fie amplasate și băncile monoxile, realizate de asemenea după indicațiile lui Constantin Brâncuși. Astfel, încă din 18 aprilie 1938, primarul Al. Ciocănescu, prin decizia nr. 2771(19), aprobă devizul (asociat unui raport) referitor la „confecționarea a 30 bănci de lemn cu picioare de fier, necesare pentru grădina publică…”. Acestea urmau să înlocuiască vechile bănci din lemn, în vederea amenajării complete a parcului orașului. Planul a suferit modificări, așa cum reiese din referatul nr. 255 din 18 iulie 1938(20) întocmit de I. Vintilă: „Pentru înlocuirea băncilor deteriorate depe digul Jiului și pentru așezarea pe marginele nouei alei ce se construește în lungul canalului din grădina publică necesită un număr de 30 bănci noui. Întrucât în jurul acestor aleie este un decor natural de anini și pluți mari, găsesc că ar fi potrivit a se așeza aci bănci improvizate din trunchiuri de stejar de 2 m. lungime și circa 0,70 m. diametru, conform schiței depe contrapagină” (pe verso există și schița respectivă(21)). Știm că aceste bănci au fost realizate la indicațiile lui Brâncuși, deoarece o bancă monoxilă scobită, identică cu cele din Grădina publică de atunci, se afla în atelierul lui din Paris (de altfel, fotografia care îl înfățișează pe Brâncuși așezat pe banca monoxilă este de mult timp cunoscută).
În ceea ce privește amplasarea scaunelor de piatră cu față pătrată în lungul Aleii scaunelor, au fost înregistrate, de-a lungul timpului, mai multe variante. Trebuie specificat că planul originar a fost de a aranja scaunele în grupuri de câte trei în fiecare nișă din cele zece existente, de o parte și de alta a aleii, așa cum reiese din adresa Serviciului Tehnic al primăriei nr. 243 din 9 iulie 1938, prezentată mai sus. Este de la sine înțeles că serviciul respectiv urma planul lui Brâncuși. Cu toate acestea, există dovezi că sculptorul a făcut mai multe încercări de a poziționa scaunele, probabil conform principiilor sale estetice sau pentru a evidenția unele semnificații suplimentare. Se pare că prima încercare a fost de a așeza câteva scaune la intersecția Aleii scaunelor cu Aleea îndrăgostiților: „am așezat patru scaune în cele patru colțuri ale aleilor, acestea cu același format pahar; aveau patru fețe, nu erau rotunde”(22).
Din schița realizată de Ioan Alexandrescu, în care sunt prezentate planurile de amenajare a Căii Eroilor, așa cum i le-a relatat Brâncuși(23), se observă că scaune cu fața pătrată erau amplasate atât în jurul Coloanei fără Sfârșit, cât și în nișe poziționate de o parte și de alta a unei alei care urca de la calea ferată spre Coloană. Aleea respectivă este formată din lespezi de piatră de formă neregulată, îmbinate, și era structurată în patru trepte cu aspect de platformă (cu lungimea de ordinul a câtorva zeci de metri). Pe părțile laterale ale primelor trei trepte-platformă sunt dispuse grupuri de câte două sau trei scaune, ce par identice cu cele de pe Aleea scaunelor (de tip clepsidră, dar cu față pătrată). Grupurile sunt amplasate bilateral, la capătul estic al treptelor respective. În jurul Coloanei par să fie dispuse trei cercuri concentrice. Primul delimitează un spațiu verde care ar fi avut, probabil, și rol de protecție. Al doilea cerc este format din scaune-clepsidră cu față pătrată. Desenul înfățișează unsprezece scaune, dar poate exista și un al doisprezecelea (care este mascat de ultimul plop de pe alee), sugerat de respectarea distanțelor dintre scaune și, de asemenea, de similitudinea cu aranjamentul celor douăsprezece scaune-clepsidră cu față rotundă din jurul Mesei Tăcerii.
Conform mărturiilor lui Alexandrescu(24), artistul dorea să completeze proiectul său urbanistic și arhitectonic de la Târgu-Jiu cu elemente suplimentare: „Brâncuși prevăzuse scaune și în preajma Coloanei, având chiar forma unei jumătăți de element din Coloană: douăsprezece – în jur, ca la Masă, iar optsprezece – dispuse câte trei în niște nișe tăiate în gazon, pe terasele care mărgineau Coloana. Mai voia ca aleea de la Masă la Coloană să fie pavată cu piatră neregulată, la distanță de doi centimetri, iar între lespezi să se pună iarbă. […] Dar lucrările se tărăgănau pentru că o mare parte din fonduri fusese cheltuită cu exproprierea terenului. Când au venit primarii militari(25), Brâncuși a înțeles că nu mai primește sprijin pentru continuarea lucrării și a plecat foarte dezamăgit”(26).
Planul de a extinde Ansamblul monumental cu terase și scaune în Parcul Coloanei pare plauzibil, având în vedere atât mărturiile lui Alexandrescu, cât și faptul că întregul ansamblu a fost creat prin adăugiri succesive: la început Coloana, apoi Poarta și Masa și, în final, băncile și scaunele din Grădina publică. Mai târziu, nu se știe când, Ioan Alexandrescu a întocmit schițe ale acestui concept al lui Brâncuși privind această evoluție ulterioară. Schițele respective au fost identificate în donația inginerului newyorkez Stephan Benedict, făcută Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, cu ocazia „Colocviilor Brâncuși” din data de 19 februarie 2016(27).
Cu privire la scaunele cu față pătrată, E. Ciucă face următoarele considerații: „Organizat între cele două grupuri create de Masa Familiei și Poarta Sărutului, Grupul Scaunelor de pe Aleea Scaunelor este înfăptuit de-o înșiruire, compusă din nouă scaune pe o parte și alte nouă pe cealaltă parte. Dispoziția lor astăzi este din trei în trei. O fotografie veche, publicată de către Petru Comarnescu în Flacăra din iunie 1963 (nr. 23), ne indică faptul că scaunele au fost cândva, așezate unul câte unul. Oricum au fost așezate, neîndoielnică rămâne așezarea lor, pe cele două laturi ale aleii, că aceasta și nu alta este aleea pe care au stat ele din totdeauna după 1938 încoace, și că numărul lor a fost de nouă pe o parte și nouă pe cealaltă”(28).
În articolul „Brâncuși la Târgu-Jiu”, Eugen Ciucă, făcând probabil referire la aceeași fotografie din revista Flacăra, afirmă: „Dintr-o fotografie mai veche, rezultă că, inițial, scaunele au fost presărate pe marginile acestei alei, unul câte unul, la distanțe egale, până la «Poarta sărutului»…”(29).
E. Ciucă consemnează și o declarație a lui Giorgio di Bernardo(30), privind câteva scaune cu fața pătrată, care s-ar fi aflat în Parcul Coloanei: „Giorgio di Bernardo, la data de 15 decembrie 1958, ne declară că «masa mică(31) a fost realizată de către C. Brâncuși și așezată lângă coloană, a avut și șase scaune din piatră cu suprafață pătrată». Așadar, iată o nouă masă, dar cu 6 scaune […] Unde sunt? Lângă Poarta Sărutului sunt două bănci din piatră de travertin, la capetele cărora se află câte un scaun pătrat. Patru scaune sunt așezate, așadar, la capetele băncilor, al cincelea este pe o alee care duce la Berăria din Parc, izolat în grupul de flori, stingher și nejustificat, al șaselea la Muzeul R.P.R., cel care a figurat la Bienala de la Veneția. Așadar, iată și scaunele pătrate ale mesei mici. Locul acestei Mese mici numită de către noi Masa festivă, își are locul după cum s-a arătat în planul ansamblului, la capătul întregului ansamblu, după monumentul Eroilor”(32).
În cartea lui Ion Mocioi despre Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, apărută în 1971, se fac mai multe considerații privind scaunele de piatră de pe Aleea scaunelor. Fotografiile prezentate în lucrare arată că în nișe existau astfel de scaune, așezate câte trei sau câte două. Exegetul apreciază astfel periplul scaunelor: „Mai aproape de vremea noastră s-au găsit și alți necunoscători într-ale artei care au dispus de mișcarea unora dintre scaunele de pe alee, în afara acelei întâmplări prin care toate acestea au fost împrăștiate prin grădina publică. Șase din ele au fost duse cu «Masa festivă» în parcul «Coloanei recunoștinței nesfârșite», apoi 4 din ele s-au plimbat prin grădina casei în care a locuit Brâncuși la Târgu-Jiu, după ce unul a fost dus la București, iar altul lăsat prin grădina publică și ulterior reținut în magazia castelului de apă părăsit”. Ion Mocioi este de părere că grupurile de câte două scaune de pe Aleea scaunelor nu respectau amplasarea lor originară (explicația unei astfel de fotografii este următoarea: „Scaune din grupurile descompletate”) și dă următoarea sugestie: „Părerea noastră este ca toate cele 30 de scaune să fie reamenajate câte 3 în cele 5 nișe de pe fiecare parte a aleei, fapt pentru care trebuie adus de la Muzeul de Artă al R.S.R. scaunul ce a fost luat de la Tîrgu-Jiu, iar scaunul aflat în magazia turnului vechi de apă din grădina publică să fie readus alături de cele 4 scaune din apropierea «Porții Sărutului», dovedind grija pentru integritatea acestui tezaur național”(33).
Sorin Buliga și Adina Andrițoiu
Notă:
(1) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 77/1938, fila 21.
(2) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosar 77/1938, fila 1.
(3) Localitatea de proveniență este Banpotoc din județul Hunedoara, situată nu de parte de Deva, unde se exploata, pe atunci, travertin, material din care sunt executate scaunele brâncușiene.
(4) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosar 77/1938, fila 5 (față și verso).
(5) Mocioi, Ion, Brâncuși: Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, p. 27, Comitetul pentru Cultură și Artă al Județului Gorj, Tg.-Jiu, 1971.
(6) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosar 77/1938, fila 4.
(7) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 77/1938, fila 13 (față și verso).
(8) Este vorba, de fapt, despre cele două piese componente ale mesei: tăblia și piciorul.
(9) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 77/1938, fila 14.
(10) Rusan, Romulus, O discuție la Masa Tăcerii, p. 94, Editura Fundației Academia Civică, București, 2016.
(11) Alexandrescu, Ioan, Cu Brâncuși la Tg.-Jiu, în Omagiu 100 – Brâncuși, p. 12, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Gorj, Tg.- Jiu, 1976.
(12) Se cunoaște cu certitudine traseul hodinăului, deoarece o ultimă dovadă materială a vechiului canal, peste care s-a amenajat Aleea îndrăgostiților, încă se poate vedea la capătul sudic al acesteia, unde mai există o laterală din beton a podului care pe vremuri făcea trecerea peste hodinău.
(13) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 72/1938, fila 1.
(14) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 72/1938, fila 4.
(15) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 81/1938, fila 9 (față și verso).
(16) Menționăm că Târgu-Jiul de altă dată era un oraș cu multe mlaștini, fiind străbătut de patru gârle; trei dintre acestea au secat odată cu asanarea mlaștinilor, iar a patra, numită „hodinăul”, a fost regularizată, străbătând orașul de la un capăt la altul.
(17) I. Alexandrescu apud Mocioi, Ion, Brâncuși. Ansamblul sculptural de la Tîrgu-Jiu, p. 35, Comitetul pentru Cultură și Artă al județului Gorj, Tîrgu Jiu, 1971.
(18) Buliga, Sorin Lory, Andrițoiu, Adina, Schițele lui Ioan Alexandrescu privind Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, Litua, studii și cercetări, v. XX, pp.382-388, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Târgu-Jiu, 2018.
(19) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, Deciziuni pe 1938, dosarul 186/1938, fila 66.
(20) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 80/1938, fila 3.
(21) S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 80/1938, fila 3 (verso).
(22) I. Alexandrescu, apud Mocioi, I., Brâncuși. Ansamblul sculptural de la Tîrgu-Jiu, pp. 35-36, Comitetul pentru Cultură și Artă al județului Gorj, Tîrgu Jiu, 1971.
(23) Vezi Buliga, Sorin Lory, Andrițoiu, Adina, Schițele lui Ioan Alexandrescu privind Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, Litua, studii și cercetări, v. XX, pp.382-388, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Târgu-Jiu, 2018.
(24) Vezi amintiri ale lui I. Alexandrescu despre Brâncuși și în Andrițoiu, Adina, Constantin Brâncuși în amintirile lui Ioan Alexandrescu, Pagina Olteniei, 17 martie 2021, https://www.paginaolteniei.ro/articol/constantin-brancusi-in-amintirile-lui-ioan-alexand_5566.html
(25) În martie 1938 se instaurează dictatura carlistă. În fruntea județelor a fost numit un rezident regal care avea de îndeplinit multe sarcini obligatorii.
(26) Rusan, Romulus, op.cit., p. 95.
(27) Buliga, Sorin, Andrițoiu, Adina, b, Schițele lui Ioan Alexandrescu privind Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, Revista Litua, vol. XX, p. 389, 2018, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Târgu-Jiu; Curierul Primăriei, nr. 13 (229), 28 ianuarie 2019, Târgu-Jiu.
(28) Ciucă, Eugen, Brâncuși inedit, Contemporanul, București.
(29) Ciucă, Eugen, 2 (1964) Brâncuși la Tg. Jiu, Contemporanul, nr. 16 (914), 17 aprilie 1964, București.
(30) Antreprenorul lucrărilor pentru amplasarea operelor lui Brâncuși.
(31) Masa mică este, de fapt, masa-rebut adusă în Parcul Coloanei, și denumită de Eugen Ciucă „Masa festivă”.
(32) Ciucă, Eugen, Brâncuși inedit, Contemporanul, București.
(33) Mocioi, I., Brâncuși. Ansamblul sculptural de la Tîrgu-Jiu, p.36, Comitetul pentru Cultură și Artă al județului Gorj, Tîrgu Jiu, 1971.
