Validarea concursului de la CSM, tergiversată!

1330

După ce în şedinţa ordinară de luni, consilierii locali nu au aprobat validarea rezultatului privind desemnarea lui Robert Bălăeţ la şefia Clubului Sportiv Municipal, ieri după amiază, primarul municipiului Târgu-Jiu a convocat o şedinţă de îndată în acelaşi scop.

Motivul acestei grabe este reprezentat de împlinirea termenului de 15 zile de încheiere a unui contract între Marcel Romanescu şi câştigătorul concursului. „Aşa cum spune legea, în termen de 15 zile de la momentul afişării rezultatului sunt obligat să închei contractul cu cel care a fost declarat admis. Cele 15 zile se împlinesc mâine. E o situaţie extrem de delicată pentru mine ca primar în condiţiile în care nu voi avea validarea acestui concurs, situaţia se complică extrem de tare pentru că mâine (n.r. astăzi) nu voi putea încheia acest contract. (…) Acel proiect de hotărâre spune foarte clar că se validează de către Consiliul Local rezultatul concursului. Concursul s-a ţinut în condiţii legale şi, în momentul de faţă, Consiliul Local nu trebuie să facă nimic altceva decât să îl valideze. (…) Recunosc, ştiu foarte bine, că a fost o surpriză acest concurs, dar nu întotdeauna este pentru cine se pregăteşte, e şi pentru cine se nimereşte sau se pregăteşte pentru acest concurs. Acest concurs trebuia să aibă un alt câştigător. N-a fost să fie. S-au făcut foarte multe demersuri, foarte multe deplasări în judeţele de unde proveneau membrii comisiei, însă am preferat să aduc oameni cu demnitate care să poată organiza un concurs corect. Robert Bălăeţ, în momentul de faţă, este câştigător şi trebuie validat concursul, nu Robert Bălăeţ. Acesta încheie ulterior contract cu primarul municipiului Târgu-Jiu pe trei ani de zile”, a declarat, ieri dimineaţă, edilul Romanescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here