Valea Motrului

696

Aşa cum Nilul, cel mai lung fluviu din lume – 6690 km, este un „dar” al Egiptului, dar şi al celorlalte ţări pe care le străbate, de la Sudan până la Egipt şi până la Marea Mediterană, unde se varsă, tot la fel, râul Motru este o binecuvântare pentru localitățile din Valea Motrului. De la Oslea, Padeş, Baia de Aramă, Glogova, Cătunele, de la Motru la Strehaia şi până ce îmbogăţeşte cu apele sale Jiul, un alt râu din bazinele carbonifere ale Olteniei, conferă localnicilor bogăţie, pe toată lungimea de 120 km. Râul Motru oferă şi “lumină” de aproape patru decenii. Altădată, apele cristaline ocroteau fauna şi flora; astăzi, apele sunt tulburi, malurile sunt depozitare de “neglijența şi inumanul”, ce se regăsesc în sufletele celor care ar trebui să beneficieze de puritatea apelor râului.
Totuşi, dintotdeauna, râul Motru a UNIT, nu doar a despărţit, “fictiv”, localităţile din judeţele Gorj şi Mehedinţi. Acum, este o urgenţă pentru autorităţile din aceste localităţi de a acţiona în comun pentru a fructifica “roadele” Văii Motrului. Acest dar al naturii trebuie valorificat, pentru a lăsa moştenire urmaşilor un loc unde să se întoarcă “ACASĂ” şi să trăiască înfrăţiţi cu munţii, cu dealurile, cu luncile, cu oamenii dragi şi frumuseţele locurilor natale.
Deceniul trei al secolului XXI ne cheamă la responsabilitate, impune autorităților de pe Valea Motrului, care nu trebuie să devină “Valea Plângerii”, să dezvolte această microregiune, fiindcă are mare potenţial. Proiecte comune de ecologizare, de investiţii în turism, în servicii, în agricultură, dar şi în industrie, alta decât ceea de extracţie a “aurului negru”. Însă prioritare trebuie să fie sănătatea, educaţia şi cultura, pilonii de bază pentru o societate.
Acum şi nu “mâine”, autorităților locale “UNITE”, sprijinite de cele guvernamentale, li se oferă oportunitatea de a reclădi VALEA MOTRULUI, Valea Gorjului şi Mehedinţiului, de fapt, o altă vale roditoare a României.
Aceste locuri natale, cu frumuseţile naturii, cu datinile, cu portul, cu tradiţiile specifice, le purtăm cu noi “oriunde vom fi în lume”. Valea Motrului este pentru “noi, ce ne-am născut pe aceste meleaguri, “acasă“. “Acasă” nu poate fi înlocuit, “este un loc care dă adăpost trupului şi alină sufletul”. “De-acolo ai plecat c-un gând,/ Că lumea vrei s-o cucereşti,/ Dar să te-ntorci din când în când/ Ca să-ţi dai seama cine eşti./ Anii mai şterg în urma lor,/ Bunica şi, uneori, cei dragi nu mai sunt pe treaptă,/ Dar amintirile nu mor,/ Sunt tot acolo şi te-aşteaptă./ Oriunde ai să fii în lume/ Să nu uiţi, tu, niciun moment,/ “Acasă” nu-i un loc anume,/ “Acasă” e….. un sentiment”.
“De treci Baia de Aramă, de departe vezi albind
– Stai Căline – nu pădurea, ci toţi munţii de argint.
Iată Piatra ca o cloşcă, iată puii ei: Cloşanii –
Şi deodată uiţi Florica, şi deodată uiţi Miorcanii,
Şi deodată intri-n ţara basmului ce-l credeai mort,
Unde totul îşi păstrează vechiul suflet, vechiul port,
Tânăr ca un râu de munte, proaspăt ca un cer pe ape….
Vale, inimă închisă pe trecutul ce-o încape,
Vale-a Motrului, ursită ca domniţa din poveşti
Să tot doarmă neschimbată până o dezvăluieşti,
Vale-ascunsă aşa bine printre munţi, că niciodată
Zborul vremii de pe culme umbra sură nu-şi arată!….

N-am mai fost aici şi totuşi mi-amintesc de altădată
Şi îmi aflu cu uimire ţara mea adevărată,
….Oameni albi şi case albe, ca mioare, n-or mai fi;
Port şi datini o să piară an de an şi zi de zi.
N-or mai prinde în oprege trupul zvelt ca un mesteacăn;
N-or mai duce după spate pruncul legănat în leagăn;
N-o mai luneca marama nor subţire pe obraz;
N-o să-şi mai întinză pânza aripi albe lângă iaz.

Vezi, bunica, şi cu fiica, şi nepoata n-or mai toarce,
Într-o moară de pe Motru, trei Mărine – ca trei Parce –
Firul lânei, firul soartei neîndurate ce ne ia….
Ruga noastră, nici suspinul, să te ţie n-or putea,
Ţară veche, ţară bună, mult te-om plânge, mult te-om cere,…
Suflete, de ai credinţă, braţule, de ai putere,
Bate apa înspumată cu nuiaua de alun –
Cer şi râuri, munţi şi codrii, strâns să-i legi, să mi-i aduni.
Să mi-i dai să pot cu poftă de copil, cu dor de lotru
Să te fur, vrăjită vale, şi mai repede ca Motru,
Care scapără prin pietre, şi tot scapă, să te duc
Strânsă-n suflet, strânsă-n braţe, ca o pradă de haiduc.” (Ion Pillat).

În Valea Motrului, cu poleiri mângâietoare, este parfum de liliac şi cântec de privighetoare.
“Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit;
Cântaţi: nimic din ce e nobil, suav şi dulce n-a murit.
Simţirea, ca şi bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori şi dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-n florit”. (Alexandru Macedonski)
Romulus Modoran

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here