VĂDUVELE ȘI AGRONOMUL – Un roman de Florian Văideianu – Cronică literară –

521

După experiența elaborării unor microromane, scriitorul gorjean Florian Văideianu (n. în anul 1950, la Cornești, pe Jaleș) reușește să dea literaturii noastre un roman de excepție, un demers artistic extins asupra satului din societățile în schimbare ale secolului XX din România.

Faptele puse pe seama unor personaje tipice sunt trăiri autentice ale țăranilor Olteniei de Nord, vatră care păstrează încă specificul satului tradițional de pe valea râului Tismana, locul de naștere al culturii scrise românești.
Eroii cărții sunt din familii cu mulți copii, ai unor văduve sărace, în urma războiului de la începutul veacului trecut. Rolul bărbaților căzuți pentru Unirea cea Mare a românilor de pretutindeni l-au luat, în sat, femeile, pentru a susține greul vieții rurale în înnoirea țării.
Văduva Polina lui Florică (mort de tifos) este simbolul eroinei predestinată permanenței vieții. Își crește, eroic, cei patru copii orfani – un băiat, Gheorghe, și trei fete, respectiv Sabina, Zăguța și Paulica, muncind cu pasiune și dăruire în gospodăria sa de moșnean, pe brazdele pământului moștenit, asigurând locul cel mai potrivit pentru viitorul odraslelor sale.
Băiatul, Gheorghe Adam, a înțeles, de la o vârstă fragedă, condițiile cerute noii generații pentru a avea succes în viață, principale dintre acestea fiind munca și învățătura de carte. Și-a propus să depășească poziția de țăran obișnuit, prin a ajunge inginer agronom, și a ajuns. După terminarea studiilor primare din școala sătească, s-a înscris la liceu, apoi la Facultatea de Agricultură și a ajuns agronom cu repartiție în producție. Evoluția tânărului Adam este prezentată în carte cu deosebită măiestrie artistică.
Ca mamă, Polina se îngrijește permanent de fiu și de cele trei fiice ale sale, pe care le crește în mediul specific satului, apoi le oferă posibilități inedite pentru pregătire profesională în mediul urban și pentru formarea familiilor acestora. Toate vor ajunge văduve, în împrejurări neașteptate, dar se vor dedica creșterii unor urmași demni, formați prim muncă și respect față de semenii lor, conștienți de rolul și locul lor în societate.
Polina întreține relații apropiate, de cunoaștere și întrajutorare, cu rudele sale, unele femei fiind și ele văduve, cum este Olimpia, sora sa, văduvă de război, personaj-erou care se luptă cu greutățile familiei și le învinge prin munca grea a pământului de moșnean sărac, din satele Godinești și Vânăta- Gorj.
Romanul prezintă multe personaje secundare, toate stârnesc cititorului o apropiere mlădiată de limbajul lor neaoș, atractiv și interesant, de viață cu rădăcini aflate departe în trecut. Participarea lor în viața satului, la desfășurarea evenimentelor curente sau periodice, păstrarea obiceiurilor de peste an sau din viața celor apropiați, întâlnirile lor „să mai stea de vorbă” și alte participări comune la sărbătorile tradiționale exprimă farmecul conviețuirii libere într-un mediu mirific al naturii.
Copiii ajunși la oraș – în Târgu-Jiu, Craiova și București – cunosc un nou mod de viață, dar nu-și uită locul în care s-au născut, unde se întorc periodic și socializează precum în copilărie, trăind farmecul vieții de la sat.
Romanul este structurat în șapte capitole – I. Vatra satului, II. Pe drumul Golgotei, III. Greu la deal, IV. Urcușul, V. Coborâșul, VI. Văduvele și VII. Pensionarul.
Personajul principal al romanului evoluează într-un parcurs social determinat de calitățile sale. De la o copilărie grea, care i-a pus în evidență strădania pentru a munci și învăța, a trecut prin etape surprinzătoare ale vieții sale – elev la Școala primară, elev la Școala normală, student la Facultatea de agricultură, apoi, ajuns inginer agronom repartizat în producție la Cornești – Gorj, a evoluat ca secretar cu probleme agricole la județeană, a fost trimis la specializare într-o țară străină, a promovat ca director la I.A.S. Botoșești Paia, director la I.A.S. Leu, director la Trustul Agricol al Olteniei, a fost ales deputat în Marea Adunare Națională, la București, și a revenit la Vânăta, ca pensionar. Munca sa de o viață și sprijinul dat comunei natale a atras atenția Consiliului Local și Primăriei Tismana, care îi oferă titlul de cetățean de Onoare și o Diplomă de Excelență. la o festivitate unde a fost prezent și fiul său, Dorinel Adam, cel care îi va duce mai departe profesia și exemplul tatălui său pentru propășirea țării.
Agronomul Gheorghe Adam este un personaj eroic al secolului XX și, în mod firesc, a devenit erou de roman. Cititorul se va interesa și de evoluția celorlalte personaje ale romanului. Sunt amintiți și înaintașii lor. Polina, mama lui Gheorghiță este cunoscută în sat ca femeie deosebită a comunității rurale. Sătenii îi spuneau „Polina lui Florică”, după numele soțului, care a venit de pe front bolnav de tifos și a decedat, după lăsarea lui la vatră. Tatăl ei, bunicul lui Gheorghiță, era un negustor, Nicolae Guțilă, zis Jivină, care deținea cinci prăvălii și era un moșnean cu terenuri agricole, iar mama ei era Guțiloanea din Colț. Soțul Polinei era Florică, fiu de primar, iar mama lui era Genia, care n-a prea iubit-o pe nora sa. Sora Polinei era Olimpia, văduvă cu doi copii, al cărui soț a murit în război. Viața acestor femei era grea și eroică în susținerea ei.
Satul Vânăta, în care a venit Polina lui Florică, avea slujitori oficiali interesați de greutățile sătenilor, cum sunt secretarul Pinoșanu, popa Matei, fierarul Piper, notarul Ghețu ș.a. Cum este de așteptat , agronomul Gheorghe Adam nu a uitat-o pe învățătoarea sa, Rădița, și, ajuns „om mare”, i-a adus un omagiu, vizitându-i mormântul din cimitir. Familia este o instituție sacră la rămâni și este respectată. La pensionare, agronomul Gheorghe Adam și soția sa Maria/Zoica din Cornești, au venit la casa din Vânăta, când s-au întors în sat, la pensionare, și surorile sale. Respectul pentru locul de naștere este mereu viabil pentru săteni. Alte obiceiuri străvechi sunt păstrate în sat, cum este pețitul înainte de nuntă. Se practica și împrumutul de muncă, pentru prășitul plantelor, și claca de seară, pentru depănușat porumbul adus din recoltare ș. a. Romanul prezintă, totodată, frumusețea satului tradițional și a oamenilor. O atracție a romanului este limba neaoșă românească folosită de săteni. Tendința de simplificare a limbii folosite în satele din nordul Olteniei este evidentă în scrierile lui Florian Văideianu. Așa se justifică pierderea articolului hotărât din cuvintele genului masculin ș.a. Expresiile populare sunt, de asemenea, prezente în roman. Folosirea dialogului din numeroasele episoade ale romanului ridică tot mai sus calitatea stilului lingvistic al romanului.
Îl felicităm pe scriitorul Florian Văideianu pentru încă un roman frumos, pe care îl aduce literaturii române.
Prof. Dr. ION MOCIOI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here