Ușile casei fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, sparte de hoți cu ranga

529

Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani, din comuna Godinești, au fost prinși, miercuri, în timp ce furau bunuri din casa fostului președinte al Consiliului Județean Gorj, Nicolae Mischie. Hoții au fost prinși de vecinii săi, după care au fost preluați de polițiști, fiind lăsați ulterior în libertate.  ”Au intrat în sufragerie și în așa-zisa cameră de oaspeți, spărgând ușile metalice, culmea, cu ranga, au luat tot felul de băuturi și alte lucruri, printre care și o panoplie frumoasă, cu săbii, cuțite. Norocul meu a fost că am niște vecini foarte serioși, care, la ora 12.30 noaptea, când au văzut că sparg și au văzut lanternele pe acolo, prin cameră, s-au deplasat, i-au prins, i-au imobilizat în încăpere la mine și au chemat Poliția de la Tismana. A venit Poliția, le-a pus cătușele, i-a dus la Postul de Poliție Tismana, i-au adus la Târgu-Jiu și aici, în loc onor parchet să dea curs strădaniilor făcute de polițiști, am aflat că i-a pus în libertate. Este anomalia secolului. Este lipsa de responsabilitate a unui Parchet municipal, un gest de neimaginat. M-au sunat vreo zece familii de la Godinești, care vor să vină in corpore în audiență și la județ, și la președintele Consiliului Județean, dar și la comandantul Poliției să le spună că această stare de lucruri nu poate să fie tolerată. Acești hoți s-au dus să se plimbe, au băut o dușcă de tărie și la întoarcere au amenințat că vor incendia casele celor care i-au prins”, a declarat Nicolae Mischie.

Suspecții sunt cercetați în libertate pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat. ”Poliţiști din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 45 de ani, din comuna Godineşti, cu privire la faptul că a surprins trei persoane care au intrat prin efracție într-un imobil. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani, din comuna Godineşti, au intrat prin efracție în interiorul unui imobil situat pe raza comunei Godineşti, fără a fi sustras bunuri. Cercetările continuă, cu suspecții în stare de libertate, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Și mie mi s-a întâmplat la fel, la Telești . După patru spargeri consecutive, am prins eu hoții : am recuperat o parte din bunurile furate alături de poliția locală, parchetul măi că s-a supărat că a fost deranjat și nici nu a deschis dosar penal. Mi-a fost sugerată „opinia ” să mă adresez justiției pe cale civilă. Domnilor, trebuie să ne facem singuri dreptate că în Gorj parchet nu există !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here