Unul dintre candidaţii care au picat concursul la DGASPC a contestat nota

390

Unul dintre cei 47 de candidaţi care nu au obţinut note peste 5 la concursul organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, pe 20 ianuarie, a depus contestaţie. Aceasta va fi evaluată de către Comisia de Evaluare a Contestaţiilor.

Concurenţă acerbă pe posturile scoase la concurs de către Direcţia generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. La cel mai recent concurs, cel din data de 20 ianuarie, aproape jumătate dintre cei care se înscriseseră au preferat să nu se mai prezinte la proba scrisă. S-au prezentat, în schimb, 48 de persoane, dintre care un singur candidat a reuşit să obţină o notă suficient de mare pentru a promova proba. Restul candidaţilor au fost respinşi. Unul singur a ales să conteste nota. “Am avut 82 de dosare depuse, prezentându-se la proba scrisă 48 de persoane. Dintre cei prezenţi, unul singur a reuşit să obţină nota minimă pentru promovarea probei, fiind vorba despre un candidat pe un post de asistent. În termenul de 24 de ore pentru contestaţii s-a depus o contestaţie, care urmează să fie evaluată de Comisia de Evaluare a Contestaţiilor”, a confirmat Dumitru Cotrună, directorul general al DGASPC Gorj.
Între timp, candidatul care a reuşit să promoveze proba scrisă din data de 20 ianuarie a susţinut, joi, 22 ianuarie, interviul.
Săptămâna viitoare continuă seria concursurilor organizate de DGASPC Gorj pentru ocuparea mai multor posturi vacante.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here