Universitatea „Constantin Brâncuşi”, pregătită de admiterea din toamnă

550

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a scos la concurs peste 1.400 de locuri pentru admiterea din vară, pentru cea de-a doua sesiune de admitere rămânând disponibile aproximativ cinci sute de locuri. Înscrierile se vor desfăşura în perioada 2-14 septembrie.

La fel ca şi în anii trecuţi, Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat şi în acest an admitere pe bază de dosar. Au fost scoase la concurs aproximativ 1.400 de locuri, ocupându-se în jur de nouă sute.
Pentru admiterea din toamnă, UCB are disponibile în jur de cinci sute de locuri cu taxă, la Inginerie, Drept şi Ştiinţe Economice. Potrivit conducerii universităţii, nu mai sunt locuri, nici măcar cu taxă, la programul Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, la Asistenţă Medicală Generală sau la Asistenţă de Farmacie, la Moaşe sau la Kinetoterapie.
Pentru sesiunea de admitere din toamnă, înscrierile se vor desfășura în perioada 2-14 septembrie.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.