Începând de ieri, 6 iulie 2020, la sala de şedinţe din sediul Rectoratului UNIVERSITĂŢII «CONSTANTIN BRÂNCUŞI» din TÂRGU-JIU se desfăşoară Simpozionul ştiinţific: «EDUCAŢIA DUPĂ PANDEMIA 2020», la care participă on line și față în față, nume prestigioase ale sistemului educaţional românesc, printre care domnii: Andrei Marga, Adrian Gorun, Sergiu Iliescu, Doina Banciu, Ion Cucui, Dumitru Miron, Constantin Brătianu şi alţii.
Această prestigioasă manifestare se desfăşoară pe mai multe secţiuni, printre care amintim: Științe ale Educației și Umaniste, Științe Inginerești, Științe Politice, Medicale și Comportamentale, Științe Economice și Juridice, Învățământ preuniversitar, în contextul cărora cadre didactice, specialişti şi cercetători de prestigiu, vor expune o serie de idei interesante ale perfecţionării sistemului educaţional din ţara noastră. Din programul simpozionului pe care ni l-a prezentat d-na Prorector Ass.Prof.PhD. Cornelia Tomescu-Dumitrescu, University «Constantin Brâncuşi» from Târgu Jiu Faculty of Economics, am reţinut faptul că luni, 6 iulie 2020, începând cu ora 9,00 au fost prezentate alocuţiunile de deschidere, iar între orele 15,00 – 18,00 au fost susţinute unele conferinţe din cadrul învățământului preuniversitar
Astăzi, marți, 7 iulie 2020 la sala de ședințe din sediul Rectoratului, la orele 9,00 va avea loc primirea participanților, iar între orele 10,00 – 13,00 sunt prezentate conferinţele unor nume de referinţă cu temele următoare: Andrei Marga – «Educația după pandemie», Adrian Gorun – «COVID-19 și remedii la incapacitatea predictivă a evenimentelor Lebăda Neagră» şi Doina Banciu – «Bibliotecile digitale în sprijinul procesului E-learning», urmând ca după-amiază între orele 15,00 – 18,00 să fie susţinute conferințele pe secțiuni, cu deosebire pe secţiunea «Științe ale Educației și Umaniste».
Pentru cea de-a treia zi a simpozionului, la aceeaşi locaţie, mâine, miercuri, 8 iulie 2020 între orele 10,00 – 13,00, vor susţine conferinţe în plen domnii: Constantin Brătianu – «Înțelegerea fenomenelor complexe generate de criza COVID-19», Adrian Gorun – «Mistificarea și fetișizarea organismelor consultative ale MEC» şi Stelian-Sergiu Iliescu – «Învățământul tehnic universitar on-line în timpul pandemiei și după aceasta, experiența și concluzii preliminarii», iar între orele 15,00 – 18,00, vor fi susţinute conferințe pe secțiunile: Științe Inginerești, Științe Politice, Medicale și Comportamentale. Vom reveni şi cu alte informaţii interesante despre această manifestare, cu o serie de amănunte privind întreaga desfăşurare a simpozionului de la Târgu-Jiu şi cu date despre ultimele două zile ale desfăşurării sale!
Profesor dr. Vasile GOGONEA