Unirea de-acum 160 de ani oglindită în literatura română

69

Perioada cuprinsă între mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu și revoluția de la 1848 se caracterizează prin intensificarea activității politice și culturale. Pașoptiștii (scriitorii generației de la 1848) au avut o dublă calitate, de oameni politici, care au pregătit evenimentele revoluției de la 1848 și Unirea de la 1859, și de scriitori. Printre fruntașii mișcării revoluționare de la 1848 se află cei mai de seamă scriitori ai epocii: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Andrei Mureșanu, George Barițiu și alții. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, după 1830, un rol important l-a avut activitatea culturală și literară cu trăsături specifice acestei epoci de puternic avânt revoluționar și de luptă pentru realizarea marelui ideal național al Unirii. Tudor Vladimirescu pare a fi fost cel dintâi care a exprimat ideea unității naționale: ”Mai cu deadins trebuință să aveți corespondență cu dumnealor boierii moldoveni, ca unii ce suntem de un neam, de o lege și sub aceeași stăpânire și ocrotiți de aceeași putere…, fiind la un gând și într-un glas Moldova, să putem câștiga deopotrivă dreptățile acestor Principaturi, ajutându-ne unii pe alții”.
Idee crescută în decursul veacurilor, problema Unirii devine dominantă după 1848, cheie de boltă a tuturor acțiunilor întreprinse. Scriitorii pașoptiști, oameni de cultură din acea perioadă, acordă o atenție deosebită mijloacelor de influențare și ridicare culturală a poporului. În acest scop, își dau seama că este nevoie de un învățământ în limba română, de ziare și reviste, de societăți culturale și literare, de întemeierea unui teatru național și, firește, de o literatură originală. Promotorii dezvoltării învățământului în limba română și ai creării unei prese sunt aceiași: în Moldova, Gheorghe Asachi (,,Albina românească”, 1829, cu suplimentul literar ”Alăuta românească”, 1837); în Muntenia, Ion Heliade Rădulescu (,,Curierul românesc”, 1829, cu suplimentul literar ,,Curier de ambe sexe”, 1836); în Transilvania, George Barițiu (,,Gazeta de Transilvania”, 1838, cu suplimentul literar ,,Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Urmează, în a doua etapă, apariția unor reviste literare și științifice, astfel că Mihail Kogălniceanu editează revista ,,Dacia literară”, 1840 (ianuarie-iunie). Titlul simbolic reflectă și scopul acesteia, de a fi ”numai o foaie românească”, ocupându-se cu producțiile românești, ,,fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune”. Va trebui să devină un repertoriu general al literaturii românești, în care vor fi cuprinși scriitorii: moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni, fieștecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său.” Se preciza, de asemenea, ca ,,românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți”, preconizându-se, prin aceasta, unitatea politică a tuturor românilor. Programul ,,Daciei literare” este preluat de ,,Propășirea” sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu, de ,,Foaie științifică și literară”, și de ”România literară” (Vasile Alecsandri).
Tot în scopul pregătirii opiniei publice românești și străine, Mihail Kogălniceanu editează la Iași ”Steaua Dunării” (1856-1860), un ziar unionist în care fondatorul reamintește contemporanilor faptele ”marilor bărbați ai României”, însistă asupra necesității creării la gurile Dunării a unui stat unitar român: ”Unirea Moldovei și a Valahiei singură va depărta conflictele viitoare pe țărmurile Dunării și ale Mării Negre, singură va consolida pacea în Orient.” În articolul-program al acestui ziar, Mihail Kogălniceanu fixează scopul publicației: ,,Unirea țărilor române este dar dorința vie și logică a marii majorități a românilor.” ,,Steaua Dunării” este jurnalul Unirii: ”Unirea țărilor române este singurul mod de a consolida naţionalitatea românilor”. Din Londra, Dimitrie Brătianu trimite redacției o scrisoare cu titlul ,,Dragii mei amici”, 26 iunie 1856, în care afirmă: ,,Dacă Unirea este singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru, fără dânsa orice se va clădi va fi clădit pe nisip.” Într-un număr al revistei, C. Forăscu se întreabă retoric: ,,Va fi unirea sau nu va fi?” și răspunde cu argumente: ,,Va fi, pentru că inima românului e dreaptă, necoruptă și necoruptibilă, pentru că suvenirul strălucitelor fapte ale lui Ștefan cel Mare nu s-a stins din inima românului, pentru că suntem neam cu Franța și Franța, popor luminat și generos, va face pentru noi mai mult decât Rusia pentru Serbia.” Au luat ființă societăți literare și culturale: ,,Societatea literară (1827, București), întemeiată de Dinicu Golescu și Ion Heliade Rădulescu, ,,Societatea filarmonică” (1833, București), de Ion Heliade Rădulescu și Ion Cîmpineanu, și ”Asociațiunea transilvăneană pentru literatura română și cultura poporului român” (1861, Sibiu), întemeiată de Timotei Cipariu, George Barițiu și alții (ASTRA). Prin întemeierea acestor societăți, s-a urmărit dezvoltarea învățământului public, artistic, înființarea de ziare în limba română, încurajarea traducerilor, întemeierea unui teatru național, cultivarea limbii românești, înaintarea literaturii, răspândirea culturii române în Ardeal.
Un rol deosebit, politic, în pregătirea revoluției de la 1848 și a Unirii l-a avut Societatea ”Frăția” (1845), întemeiată de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Tell. Societatea urmărea să-și extindă raza de activitate ”în toată românimea”.
Mihail Kogălniceanu scrie broșura ,,Dorințele Partidei Naționale din Moldova” în care arată că unirea țărilor române este ,,cheia de boltă” și ,,cununa tuturor reformelor”. În această broșură și în ”Proclamația de la Islaz” sunt înregistrate revendicările sintetizate din punct de vedere politic, social și cultural. Ca participanți la revoluția din 1848, Cezar Bolliac și Alecu Russo au fost prezenți și la Adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj din 3/5 mai 1848.
Vasile Alecsandri, aflat și el în Transilvania, publică în ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” poeziile ”Deșteptarea României” și ”Hora Ardealului”. În scrisoarea autobiografică adresată lui A. H. Ubicini, istoric și publicist francez , filoromân, participant la revoluția din 1848, fiind și secretar al guvernului provizoriu, Vasile Alecsandri notează: ,,Evenimentele m-au surprins bolnav. M-au smuls din pat pentru a-mi cere concursul, am improvizat ,,Deșteptarea României”, și această marseillaise a aprins spiritele. Nu înțelegeam o mișcare în țările noastre decât în vederea unirii românilor într-un singur corp.” Finalul poeziei reprezintă expresia directă a idealului Unirii: ,,Sculați, frați de-același nume, iată timpul de frăție! / Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpați/Aruncați brațele voastre c-o puternică mândrie / Și de-acum pe veșnicie / Cu toți mâinile vă dați! Hai, copii, de-același sânge / Hai cu toți într-o unire,/ Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim. / Pas români! lumea ne vede… Pentru-a patriei iubire, / Pentru-a mamei dezrobire / Viața noastră să jertfim.” Tot în ”Foaie pentru minte , inimă și literatură” din 1 iunie 1848, apare ,,Un răsunet” (Deșteaptă-te, române!”) de Andrei Mureșanu, numită, de asemenea, ,,Marseillaise” a românilor. A spus-o prima dată Nicolae Bălcescu. ,,Poezia a fost și va fi totdeauna apostolul și propășitorul libertății cu care ea este așa de strâns înrudită” (Andrei Mureșanu, ,,Românul și poezia lui”). Precum Andrei Mureșanu, și francezul Rouget de Lisle este autorul unei singure poezii: ”La Marseillaise”, dar ambii sunt autorii unor poezii nemuritoare.
Cezar Bolliac participă la eliberarea guvernului provizoriu de la București alături de mulțimea condusă de Ana Ipătescu, Dimitrie Bolintineanu și Nicolae Bălcescu. Vasile Alecsandri i-a sprijinit băneşte pe revoluționarii de la 1848 din Moldova. Conducătorii mișcării din Muntenia: Heliade, Bălcescu, Bolintineanu, Bolliac, Ghica, Rosetti, Voinescu II etc. și din Moldova: Kogălniceanu, Alecsandri, Negri, Alecu Russo și alții erau obligați să ia calea exilului la Paris, Brusa şi Constantinopol. Muntenii rămân în emigraţie până în 1857, pe când moldovenii revin mai devreme.
Literatura contemporană celor două evenimente, 1848 și Unirea, cunoaște o largă răspândire în presa vremii și în revistele literare: Cezar Bolliac, aflat în capitala Franței, scrie poezii prin care îndeamnă la unire. În poezia ”Țara Românească către Moldova”, autorul se adresează Moldovei să vină la sora ei, făgăduindu-i că-i oferă totul: ”Ți-oi da bunurile mele; Orice am eu tot ți-oi da”. În 1856, când aveau loc dezbaterile Tratatului de pace de la Paris, Cezar Bolliac scria poezia ,,Acvila străbună”, prin care dorește să se realizeze unirea deplină: ”Că vlăscenii, moldovenii, transilvănenii, bănățenii, / … Pot să facă Dacia, pe dreptate, România / Dar românii au un nume / Pe cât vor trăi în lume. / Deci să-ncete poroclirea, / Dezertarea, dezunirea!” În mai 1856, cu ocazia înfiinţării Societăţii ,,Unirea” din Iaşi, participanţii au depus jurământul în versuri compuse de Vasile Alecsandri: ,,Sub acest măreţ castan, /Noi jurăm toţi în frăţie, /Ca de azi să nu mai fie/Nici valah, nicici moldovan./Ci să fim numai Români,/Într-un gând, într-o unire,/ Ca să ne dăm mâini cu mâini/Pentru-a ţării fericire”. În ,,Steaua Dunării”, din 9 iunie 1856, Vasile Alecsandri publică celebra ”Hora Unirii”, scrisă când s-a constituit Comitetul Unirii, din care făcea parte poetul. Ea are la bază ,,Hora Ardealului”, scrisă în 1848. Pusă pe muzică de A. Flechtenmacher, mult îndrăgită de români, a devenit un adevărat imn național, cântată și jucată la fiecare aniversare: ”Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română, / Să-nvârtim hora frăției / Pe pământul României.” Sub influența poeziei ”Hora Unirii”, Cezar Bolliac publica poezia ”Răsunet la Hora Unirii”, scrisă în ritmul versului popular: ,,Vin-să strângem mână-n mână,/Toţi c-o inimă română,/Şi să-ntindem danţ premare/L-a unirii-ne serbare!/Piară cei ce ne-nvenină/Trântori, viespe din stupină!/Între noi să nu mai fie/Decât fraţi şi veselie.”. Același scrie poezia ,,La România” care se termină astfel: ,,Fie una România și tot fiul ei român.” În martie 1857, curând după numirea lui Vogoride în funcția de caimacan al Moldovei, când se dezlănțuie, sub patronajul acestuia, o înverșunată acțiune antiunionistă cu concursul unora dintre boieri, Vasile Alecsandri , în pofida cenzurii, publică poezia ”Moldova în 1857”: ”E scrisă-n ceruri sfânta Unire! / E scrisă-n inimi cu foc ceresc!/ O, Românie! L-a ta mărire / Lucrează brațul dumnezeiesc!” Bardul de la Mircești, vajnic luptător unionist, scrie scenetele cu caracter unionist ,,Cinel – Cinel” și ,,Păcală și Tândală”, din care cităm: ,,Ado mâna, măi Păcală, Mâna viu cu tine-a da/Să trăiască România și Unirea-ntre români/Hai să tragem, măi, o horă în ciuda celor pâgăni!”
Grigore Alexandrescu scrie poezia ”Unirea Principatelor”, ”Dedicată viitorilor deputați ai României”, publicată în ,,Concordia”, 30 martie 1857. Într-un articol polemic, ”Independența”, Grigore Alexandrescu, vorbind despre sine, spune: ,,…prin poezia adresată reprezentanților națiunii și intitulată ”Unirea Principatelor”, am îndemnat la această unire pe toți adevărații români, afară de trădători”. După ce se referă la cele două steme unite , ca un simbol al Unirii, și după ce evocă figuri voievodale, dă sfaturi viitorilor deputați: ,,Români! dulce e Unirea! / Ascultați… glasu-i răsună…! De la fiii României cere patrie comună…!”
Dimitrie Bolintineanu scrie poezia ,,La unire”: ”Nu, nu! Unire dragă! tu nu faci ce zic ei!/ – Un râu, ieșind din sânul sorginții ce îl varsă / E mic, dar cât se scură, cât se scură, cât trece printre văi, / Se umflă, se lățește, și mare se revarsă / Așa și tu vei crește, cu timpul, o, Unire!”. G. Crețeanu publică în ”Steaua Dunării”, în iulie, 1856, poezia ”La români”: ,,Azi patria nu cere să-i dăm al nostru sânge, /Ci vrea s-avem caracter, curagi cetățenesc, / Spre a proclama unirea, cu toții spre-a ne strânge / Sub steagul românesc”.
În 1859, Vasile Alecsandri propune lui Barbu Vlădoianu, comandantul oștirii muntene, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Mihail Kogălniceanu, un vestit orator al timpului, cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei, printre altele, îl sfătuiește: ,,Fii, dar, omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă legea să fie tare; iar tu, Măria Ta, ca domn să fii bun și blând, mai ales pentru aceia, pentru care mai toți domnii trecuți au fost nepăsători și răi. Fă, dar, ca Domnia-Ta să fie cu totul de pace și de dreptate; împacă patimile și urile dintre noi și reintrodu în mijlocul nostru strămoșească frăție!”
De ziua intrării în București, 8 februarie 1859, Grigore Alecsandrescu scrie poezia ”Măriii Sale Domnului Alexandrescu Ioan I”: ,,Timp dorit, zi de speranțe, Fiu al țării, salutare! / România, învestită / În veșminte de serbare, / Îți dorește, îți urează / De mari fapte viață plină, / Ce se-nclină stelei tale / Ce străluce de lumină. / Țara te salută, prințe, / Cu plăcere și iubire / Și-ți încrede viitoru-i / Zâmbitor de fericire…”. Poezia a fost recitată de Matei Millo, la o serbare dată la Teatrul Național cu acest prilej.
Din folclorul literar reținem poeziile: ,,Hora lui Cuza’’, ,,Moldova și Muntenia’’.
,,Frunză verde de migdale,
De la Milcov mai la vale,
Mai la vale și la deal,
Pe ist mal și pe cel mal,
S-a întins o hora mare,
Iată și Cuza călare,
Care strigă-n gura mare:
“Trageți hora cu-nfocare
Din Carpați și pân-la mare!’’

Cuza-Vodă să trăiască
Oștile să le mărească,
Pe Ciocoi să-i umilească,
Țară mândră să croiască,
Pe călugări să-i spăsească,
Pe clăcași să-i dezrobească,
Cu moșii să-i dăruiască.”
,,Hora lui Cuza’’ ,,Ici în vale la fântână,
Două fete spală lână,
Cuza le ţine de mână.

Ici în vale la pârâu,
Două fete spală grâu,
Cuza le ține de brâu.

Ici în vale, mai-nainte,
Două fete spală linte,
Cuza le spune cuvinte.

Ici în vale, sub Carpați,
Două fete poartă danț,
Cuza le ține de brat.

Ici în vale, ici în țară,
Aste două fetișoare
Cu Cuza se cununară.”
,,Moldova și Muntenia’’
În concluzie, în etapa pașoptistă, s-au petrecut evenimente decisive pentru soarta poporului român: revoluția de la 1848 și Unirea. Ca oameni politici, pașoptiștii au fost mai întâi luptători pentru emanciparea socială și națională, apoi scriitori. Au fost uniți prin concepții, animați de idealul de deșteptare națională, aparținând unui romantism liberal. Idealismul avântat, cu unele forme de vizionarism profetic (N. Bălcescu), s-a împletit cu faptele, au realizat un acord între imaginație și rațiune, între politică și cultură.
În această perioadă de mari frământări politice și sociale, scriitorii pașoptiști au dat mari valori literare, au contribuit din plin la dezvoltarea literaturii și a limbii literare. Datorită scriitorilor pașoptiști, literatura română a intrat în circuitul literaturii europene.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here