Săcelu, ca oricare localitate gorjeană, are în componența populației ce-i aparține, tineri de diferite vârste și trăsături comportamentale. În zilele noastre, infulențele externe și-au pus și-și pun continuu amprenta pe comportamentul negativ al majorității tineretului nostru. Tot mai rar, în actuala perioadă, se pot întâlni tineri cu o ținută comportamentală de toată lauda. Asemenea tineri provin din părinți muncitori, care au știut și au urmărit îndeaproape creșterea și instruirea corespunzătoare a fiilor lor.
Este cunoscut faptul că prima școală reprezintă familia, apoi școala și societatea, în general; căci omul e ca și pomul; care, încă de la răsădire sau plantare este îngrijit corespunzător și va crește riguros și va da roade bogate.
Unul din rândul unor asemenea tineri este Rentea Cristian, tânăr săcelean, din satul Hăiești, care, prin munca și hotărârea sa a reușit să se califice ca inginer hidrolog și în momentul de față este responsabilul echipei de hidrologie din comuna Săcelu. Este un tânăr muncitor, respectuos și respectat, iar ceea ce promite devine realitate. De altfel, familia din care face parte, părinții, dă dovadă de un comportament ireproșabil. Este un tânăr care nu fumează, nu bea băuturi alcoolice și nici nu se asociază cu tineri scandalagii. Ar fi de dorit ca majoritatea tinerilor să dea dovadă de un comportament asemănător cu al tânărului Rentea Cristian, cât al altora de felul lui. Tineretul zilelor noastre reprezintă viitorul patriei și de felul cum e format va ști să ducă mai departe, pe culmi luminoase, tradițiile moșilor și strămoșilor noștri.
Măsura în care familia și societatea, în general, toți factorii educaționali își aduc contribuția la instruirea și educarea generației zilelor noastre, de care va depinde viitorul României de mâine.
Profesor Bărăscu Alexandru