Chiar dacă traversăm o perioadă destul de dificilă pentru tineri, unii nu renunță la visele lor indiferent de situație. Astfel că, Elvira-Anamaria Popescu din satul Florești, județul Gorj, aflată în anul I la Master în cadrul Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică a Universității din Craiova, are o pasiune pentru folclor.
Elevă fiind, la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu, s-a gândit să urmeze şi cursurile Școlii Populare de Artă şi, între anii 2012–2015, a studiat Orgă electronică, iar între anii 2011–2014, Canto – muzică populară. A fost o elevă model, câștigând numeroase premii la olimpiadele naționale sau la alte concursuri școlare:
– Mențiune, secțiunea TIC, Olimpiada Județeană de Tehnologia Informației, 2013;
– Medalie de bronz, secțiunea TIC, Olimpiada Națională de Tehnologia Informației, Satu-Mare, 2014;
– Diplomă de participare, secțiunea TIC, Olimpiada Națională de Tehnologia Informației, Buzău, 2015;
– Diplomă de excelență pentru performanțele deosebite la olimpiada națională de Tehnologia Informației (două participări), emitent Ministerul Educației și Cercetării Științifice, C.N.S.H. Târgu-Jiu, mai 2015;
– Diplomă de merit pentru contribuția la creșterea prestigiului Colegiului – membrul al corului „Ad Astra”, emitent Ministerul Educației și Cercetării Științifice, C.N.S.H. Târgu-Jiu, mai 2015;
– Diplomă de excelență pentru rezultatele obținute la olimpiadele școlare, emitent Inspectoratul Județean Gorj, iunie 2014;
– Premiul I, secțiunea Poezie grupaj, etapa județeană, Concursul Național „Tinere condeie”, mai 2013;
– Premiul I, Concursul interjudețean de creație literară „Freamăt de codru”, iunie 2013;
– Premiul I, secțiunea Poezie grupaj, etapa județeană, Concursul Național „Tinere condeie”, mai 2014.
Revenind la muzică, zilele acestea a postat pe pagina personală de Facebook foarte multe premii obținute la concursurile desfășurate în mediul online, căci altfel nu a fost posibil, iar ea și-a dorit să participe chiar și în aceste condiții:
– Premiul al III-lea la secțiunea Muzică vocală, Concursul Online Internațional de Interpretare „Muzica ne poate uni”, aprilie 2020, Pecica;
– Premiul al II-lea la secțiunea Muzică instrumentală – blockflote, Concursul Online Internațional de Interpretare „Muzica ne poate uni”, aprilie 2020, Pecica;
– Premiul al II-lea la secțiunea Muzică instrumentală – ocarină ceramică, Concursul Online Internațional de Interpretare „Muzica ne poate uni”, aprilie 2020, Pecica;
– Premiul al II-lea la secțiunea Muzică instrumentală – ocarină dreaptă din lemn, Concursul Online Internațional de Interpretare „Muzica ne poate uni”, aprilie 2020, Pecica;
– Premiul I, secțiunea muzică populară -vocală, Festivalul Online Internațional de Interpretare „Danubius”, mai 2020, Cernavodă;
– Premiul I, secțiunea muzică instrumentală – orgă, Festivalul Online Internațional de Interpretare „Danubius”, mai 2020, Cernavodă;
– Premiul I, secțiunea muzică instrumentală – blockflote, Festivalul Online Internațional de Interpretare „Danubius”, mai 2020, Cernavodă;
– Premiul I, secțiunea muzică instrumentală – clavietă, Festivalul Online Internațional de Interpretare „Danubius”, mai 2020, Cernavodă;
– Premiul I, secțiunea muzică instrumentală – ocarină din lemn, Festivalul Online Internațional de Interpretare „Danubius”, mai 2020, Cernavodă;
– Premiul I, secțiunea muzică instrumentală – ocarină din ceramică, Festivalul Online Internațional de Interpretare „Danubius”, mai 2020, Cernavodă;
– Premiul de excelență, secțiunea Orgă, The Sound of Music – Oradea, International On-line Music Competition, mai 2020;
– Premiul I, secțiunea Blockflote, The Sound of Music – Oradea, International On-line Music Competition, mai 2020;
– Premiul I, secțiunea Melodică, The Sound of Music – Oradea, International On-line Music Competition, mai 2020;
– Premiul I, secțiunea Ocarină, The Sound of Music – Oradea, International On-line Music Competition, mai 2020;
– Premiul al II-lea la secțiunea Canto – Muzică tradițională, The Sound of Music – Oradea, International On-line Music Competition, mai 2020
– Mențiune, secțiunea Folclor, Concursul Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „Armonii de primăvară”, mai 2020, București
– Premiul al III-lea secțiunea Etno, Concursul Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „Armonii de primăvară”, mai 2020, București.
Pentru a ajunge la asemenea performanțe, talentata noastră gorjeancă a fost îndrumată de profesori renumiți: la Olimpiada de Tehnologia Informației – prof. Mihaela Tătaru, iar la canto-muzică populară – prof. Emilia Drăgotoiu-Nanu.
Elvira Popescu merită toate laudele noastre pentru tot ceea ce a realizat până acum, dar, suntem convinși că și în viitor ea se va face remarcată. Felicitări și mult succes pe toate planurile!
Ion DRĂGOIANU