Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat în data de 21 iulie 2016 pe pagina oficială de internet a Agenţiei (www.afir.info) variantele finale ale Ghidurilor Solicitantului aferente submăsurilor 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale” şi 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”. Ghidurile solicitantului pot fi consultate în vederea întocmirii cererilor de finanţare pentru sesiunea de cereri de proiecte care va fi deschisă joi, 28 iulie 2016.
“Precizăm că, odată cu această sesiune de primire a proiectelor, se aplică noi reguli la depunerea on-line a cererilor de finanţare. Astfel, plafonul de depunere a proiectelor se majorează de la 120% la 200%, iar în primele 5 zile calendaristice pe fiecare etapă de depunere nu se aplică plafonul maxim de depunere, indiferent de valoarea fondurilor solicitate prin proiectele depuse”, au declarat reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Măsurile sunt în linie cu „Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, lansat de premierul Dacian Cioloş în luna martie 2016, prin care se urmăreşte, între altele: stimularea mediului de afaceri din mediul rural, crearea de locuri de muncă, creşterea veniturilor populaţiei rurale, reducerea diferenţelor dintre mediul rural şi urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului www.gov.ro la secţiunea Obiective, subsecţiunea Strategii-Politici-Programe. Solicitanţii interesaţi să obţină finanţare europeană nerambursabilă prin intermediul submăsurilor ce vizează sectorul non-agricol, respectiv submăsurile 6.2 şi 6.4, pot consulta gratuit Ghidul Solicitantului pe pagina oficială de internet a AFIR, www.afir.info.
I.M.