Un nou drum județean va fi reabilitat

1383

Consiliul Județean a demarat, miercuri, lucrările de reabilitare a drumului județean 672E, ce traversează localitățile Cornești, Stolojani, Câmpofeni, Arcani, Sănătești și Runcu.
DJ 672E are o lungime de 15,687 km și asigură legătura rutieră între DN 67 și DN 67D, precum și accesul pe Cheile Sohodolului din comuna Runcu.
Durata de execuție a lucrărilor de reabilitare este de 24 de luni.
Valoarea investiției este de 36.155,153 mii de lei inclusiv TVA, anunță Consiliul Județean.
Finanțarea proiectului ,,Reabilitare drum județean 672E, ce traversează localitățile Cornești, Stolojani, Câmpofeni, Arcani, Sănătești și Runcu” este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Și DJ 674 Vlăduleni – Ionești, în lungime de 44 de kilometri, va fi reabilitat integral.
,,Tot din data de 15 martie vom începe reabilitarea a 80 de kilometri de drumuri județene. Programul a fost ca în patru ani să reabilităm 200 de kilometri de reţea de drumuri judeţene şi o să ne încadrăm în acest obiectiv până în 2020“, a anunțat Cosmin Popescu, şeful Consiliului Judeţean Gorj.
I.I

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here