Un Detașament al Forțelor Aeriene Române participă la exercițiul Air Defender 2023

1235

NATO va lansa în perioada 12-23 iunie 2023, exercițiul aerian „Air Defender 2023 – manevre de război ale forțelor aeriene”, cele mai mari din lume de la înființare, organizat de Forțele Aeriene Germane. În total vor participa la manevre în spațiul aerian european 25 de state cu 250 de avioane, iar Forțele Aeriene Române vor lua parte și ele la Air Defender 2023.

Între 12 și 23 iunie, până la 10.000 de participanți la exercițiu, cu 250 de aeronave, se vor antrena în spațiul aerian european. Acestea vor fi cele mai mari manevre aeriene din istoria NATO și vor fi conduse de Germania. Părți din spațiul aerian german vor fi închise zborurilor civile pentru perioade scurte. Exercițiile se vor extinde și în flancul de est al NATO pe cerul unor țări precum Lituania și România, Polonia și Republica Cehă. România va participa cu un detașament și un avion C-27 Spartan
Forțele Aeriene Române au anunțat că în cadrul exercițiului Air Defender 23 România va fi reprezentată de un detașament și o aeronavă C-27 Spartan din dotarea Bazei 90 Transport Aerian. „Detașamentul Forțelor Aeriene Române participă la exercițiul Air Defender cu o aeronavă C-27 SPARTAN din dotarea Bazei 90 Transport Aerian «Comandor Aviator Gheorghe Bănciulescu» Otopeni și detașamentul compus din personal navigant și tehnic plus un ofițer de legătură la centrul de operații aeriene Kalkar. Exercițiul multinațional are ca obiectiv perfecționarea instruirii echipajelor detașamentelor pentru a fi în măsură să-și îndeplinească misiunile în cadrul multinațional, ca forță de răspuns a NATO și realizarea schimbului de experiență privind tehnicile și procedurile specifice”, anunță Forțele Aeriene Române.
În ceea ce privește aviația de luptă, România dispune în prezent, după retragerea MiG-21, de o escadrilă formată din 17 avioane F-16. Amintim că 4 dintre ele se află angrenate în misiune de poliție aeriană în statele baltice.
Concomitent se desfășoară procesul de achiziție a încă 32 de avioane F-16 din Norvegia. Recent Norvegia a anunțat că a finalizat vânzarea, urmând să se efectueze livrările.
SUA participă cu F-35 Lightning II și bombardiere strategice B-1 Lancer
Forțele Aeriene americane vor participa cu 100 de avioane și 2.600 de militari din 42 de state federale. Manevrele se vor întinde din America prin Germania până la granițele Rusiei în Marea Baltică și în jurul Mării Negre în perioada 12-23 iunie. Printre cele 100 de avioane americane care vor fi și avioane de luptă de generația a V-a F-35 Lightning II, dar și bombardiere B-1 Lancer.
Col. (rtr.) Gigi Bușe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here