Un copil de 12 ani a pus Poliția pe jar, la Târgu-Cărbunești! Mașina unui medic de familie, vandalizată

1069

Un medic de familie, din orașul Târgu-Cărbunești, a sunat la 112, în noaptea de miercuri spre joi, după ce mașina sa a fost vandalizată, în parcarea din piața din localitate. Acesta se afla la serviciu, în momentul în care geamurile autoturismului i-au fost distruse cu ranga. În aceeași noapte, geamurile unui alt autovehicul aflat în apropiere și ale unui chioșc din zonă au fost sparte. Primele verificări arată că autorul ar fi un minor de 12 ani, care însă ar fi fugit de acasă. Acesta a fost căutat de polițiști. ,,În cursul nopții, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 60 de ani, din Târgu-Jiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi spart geamurile autoturismului, care era parcat în zona pieței din localitate. Din primele cercetări, polițiștii au constatat că și un alt autoturism avea luneta spate spartă, iar un spațiu comercial avea patru geamuri și cel al ușii de acces sparte, fără însă a fi sustrase bunuri. În cursul zilei de astăzi, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de distrugere, fiind un minor de 12 ani, din Târgu-Cărbunești. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.