Un centru destinat nevoilor romilor va fi deschis în localitatea Polovragi

1057

În trei localităţi din Tulcea şi Gorj se vor deschide centre comunitare de servicii integrate destinate procesului de incluziune a romilor.

În acest an, trei centre comunitare de servicii integrate se vor deschide în două comune din judeţul Tulcea – Hamcearca şi Ciucurova, şi o comună din judeţul Gorj, respectiv Polovragi. Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate – SASTIPEN, împreună cu Institutul pentru Politici Publice (IPP), Asociaţia ActiveWatch, Primăria Comunei Polovragi (judeţul Gorj), Primăria Comunei Hamcearca şi Primăria Comunei Ciucurova (judeţul Tulcea) au demarat proiectul ,,CCSI – Model de intervenţie în procesul de incluziune şi abilitare a romilor”, un proiect din cadrul Programului de Dezvoltare Locală al cărui operator este Fondul Român de Dezvoltare Socială. Astfel, prin intermediul acestui proiect, până în noiembrie 2022, la nivelul celor trei localităţi vor fi înfiinţate şi vor deveni funcţionale trei centre comunitare de servicii integrate care, la sfârşitul proiectului, vor fi preluate de autorităţile locale fiind astfel integrate în facilităţile oferite locuitorilor din cele trei comune.
,,În cadrul centrelor vor activa echipe comunitare formate din coordonatori ai centrelor comunitare de servicii integrate, medici, asistenţi medicali comunitari, mediatori sanitari, experţi ocupare, mediatori şcolari, facilitatori comunitari, experţi în domeniul juridic care vor desfăşura activităţile la nivel local. Astfel, comunitatea va beneficia de servicii medicale primare (consultaţii primare, realizarea unor campanii de screening pentru factori de risc sau afecţiuni cu frecvenţă mare de apariţie); urmărirea şi înscrierea atât a femeilor gravide, cât şi a nou – născuţilor pe listele medicilor de familie; activităţi de informare, consiliere şi mediere pe piaţa forţei de muncă; asistenţă juridică pentru obţinerea actelor de identitate şi pentru clarificarea situaţiei locative; asistenţă în vederea stimulării/prevenirii abandonului şcolar şi creşterea accesului la educaţie. Inovaţia pe care acest proiect constă în sinergia dintre expertiza şi resursele fiecărui partener, contribuind astfel la creşterea incluziunii sociale şi abilitării romilor, corelată cu documentele strategice care urmăresc promovarea unei dezvoltări echilibrate şi coeziunii sociale, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional”, au transmis reprezentanții Asociației ActiveWatch, prin intermediul unui comunicat de presă. Pe lângă activităţile direct legate de centrele comunitare de care vor beneficia cel puţin 900 de persoane, cele trei organizaţii neguvernamentale implicate în proiect – Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate – SASTIPEN, Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi ActiveWatch, vor derula activităţi de împuternicire a romilor pentru a participa activ la procesul de luare a deciziilor şi activităţi care promovează dialogul intercultural şi combaterea discriminării. Astfel, în decursul următorilor doi ani, 450 persoane de etnie romă (adulţi, tineri sau copii), în special femei şi tinere rome vor fi informate cu privire la drepturile lor şi implicarea la viaţa comunităţii; 300 membri ai comunităţii aparţinând populaţiei majoritare, care locuiesc în zonele de intervenţie ale proiectului, inclusiv persoane în situaţii de vulnerabilitate, de risc sau care se confruntă cu diverse forme de excluziune socio-economică vor participa în activităţi de combatere a discriminării şi de promovare a dialogului intercultural.

Experţi şi lideri romi vor fi implicaţi
,,Totodată, ne vom adresa şi specialiştilor din cadrul autorităţilor publice locale, specialiştilor şi voluntarilor din cadrul ONG-urilor, profesorilor şi altor actori care joacă un rol cheie în furnizarea de servicii acordate romilor. Aceştia vor beneficia de cursuri de formare şi de un toolkit care îi susţină în realizarea activităţilor. În afară de intervenţia complementară a celor trei organizaţii neguvernamentale, un punct forte al acestui proiect este parteneriatul public-privat care permite crearea unor modele sustenabile de intervenţie şi incluziune. Astfel, colaborarea cu Primăria Comunei Polovragi, Primăria Comunei Hamcearca şi Primăria Comunei Ciucurova va asigura continuitatea acestui proiect şi va face trecerea către integrarea acestui tip de intervenţie în viaţa de zi cu zi a comunelor”, au precizat rerezentanții Asociației ActiveWatch.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.