Ultimele vești ale meteorologilor!

543

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi caldă în perioada următoare, însă instabilă.

Sâmbătă , această instabilitate se va simţi mai întâi în zona de munte, apoi şi în restul ţării. Va ploua în toată ţara, vor fi intensificări ale vântului însoţite de frecvente descărcări electrice, în special în zona de munte, unde va fi şi grindină. Temperaturile maxime vor fi în general între 25 şi 30 de grade, mai ridicate în sudul ţării, în timp ce minimele nu vor coborî sub 14 grade Celsius.

Duminică , în prima zi de Rusalii, meteorologii spun că instabilitatea se va intensifica mai ales în partea de vest a ţării, unde va ploua torenţial, ploile fiind însoţite de frecvente descărcări electrice şi grindină. În partea de est, în Moldova, în Muntenia şi în Dobrogea, vremea va fi frumoasă, cu cer variabil şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată. Valorile termice se vor situa între 25 şi 28 de grade, mai ridicate în vest şi sud-vest.

Luni, în a doua zi de Rusalii, vremea va fi caldă în toată ţara, cerul va fi variabil şi va mai ploua doar în sud-est şi la munte, unde vor fi şi condiţii de grindină. Maximele vor fi în jur de 29-30 de grade, iar temperaturile pe timpul nopţii vor fi în jur de 14-16 grade Celsius.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here