Văzând că a pierdut reduta portocalie, adică PDL Gorj, Ionel Manţog şi-a folosit ieri ultimele rezerve pentru a schimba cumva cursul alegerilor din organizaţia judeţeană. Unul dintre pioni, un fel de “ultimul mohican” a fost chiar Marcel Hoară care a venit în Gorj de la Bucureşti, loc în care domiciliază, pentru a lua ochii primarilor şi colegilor de partid cu nişte proiecte scoase de la naftalină.
Nu i-a prea mers şi a mai încercat una, dând ocol sediului PDL Gorj pentru o întâlnire nocturnă cu unii dintre cei rămaşi în gaşca risipită a lui Manţog. Tot Ionel dar beneficiind şi de sprijinul lui Marcel a mai încercat o strategie. Aceea de a convinge pe unii primari PDL să intre în Biroul Permanent Judeţean(BPJ) al PDL Gorj, ca urmare a candidaturilor depuse până sâmbătă la orele 16.00, pentru a controla cumva conducerea organizaţiei şi a-l împiedica pe Ion Ruşeţ să îşi realizeze normal actul de conducere. Printre cei care au spus “da” planului se numără primari cunoscuţi, Ion Bârcă, edilul din Turburea cu jumătate de mandat şi liceul făcut în prezent la seral, edilul Sorin Ştefănescu de la Bărbăteşti şi Constantin Rucsandra Drăghici de la Săuleşti, toţi pretendenţi la funcţii în BPJ. Cei în cauză ar trebui să se gândească la faptul că la alegeri vor fi ţintuiţi în localităţile în care îşi vor face campanie şi nu în tot judeţul aşa cum va face de fapt un membru al BPJ.
Anamaria Stoica