Ultima săptămână de înscrieri la “LicArt”

313

Aceasta este ultima săptămână în care liceenii pasionați de fotografie și poezie se mai pot înscrie la Festivalul Național de Arte ”LicArt”, ediția a 16-a. Termenul limită până la care mai pot fi înscrise lucrări în concurs este 19 martie.

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Național de Arte ”LicArt” a debutat pe 5 decembrie, iar participarea a fost deschisă tuturor elevilor înscriși într-o instituție de învățământ preuniversitar acreditată, în clasele IX-XII. Reamintim că, festivalul se desfășoară pe două secțiuni: ”Poezie” și ”Fotografie”. La secțiunea ”Poezie” liceenii pot înscrie în concurs doar poezii proprii, scrise în limba română, cu diacritice. Înscrierea în concurs se face prin crearea unui cont de participant pe site-ul festivalului. Înscrierea unui text care nu aparține concurentului (sau care conține părți copiate) va duce la descalificarea imediată a acestuia; aceeași măsură se va lua și în cazul înscrierii unei creații care nu este scrisă cu diacritice sau conține greșeli gramaticale sau cuvinte vulgare, triviale sau cu conotații sexuale sau în al realizării de conturi de concurent multiple. La sfârșitul perioadei de concurs, semifinalistele vor intra în jurizarea finală, pentru premiile I, II și III. Jurizarea va avea 3 etape: desemnarea nominalizatelor (se va face de către juriul condus de Coordonatorul Festivalului), desemnarea finalistelor (se va face pe baza evaluării de către Marele Juriu a poeziilor nominalizate – cântărind 80% din nota finală – și a performanțelor din toată perioada de concurs – numărul semifinalistelor și al nominalizatelor – cântărind 20% din nota finală) și desemnarea câștigătoarelor (se va face pe baza evaluării finalistelor de către Marele Juriu – cântărind 80% din nota finală – și a performanțelor din toată perioada de concurs – numărul semifinalistelor, al nominalizatelor și al finalistelor – cântărind 20% din nota finală). Câștigătorii celor 3 premii de la secțiunea ”Poezie” vor fi desemnați dintre acei finaliști care au avut cel puțin trei creații semifinaliste în cele 15 săptămâni de concurs. La secțiunea ”Fotografie” liceenii au putut concura doar cu fotografii realizate de ei, la una, două sau toate trei categoriile acestei secțiuni: fotografie digitală – alb-negru (desaturare completă, fără nuanțe de roz, bleu, etc.), fotografie digitală – portret (doar oameni) și fotografie digitală – tematică diversă. Au putut fi înscrise trei fotografii pe săptămână, câte una în fiecare categorie, până la sfârșitul concursului. Pentru înscrierea în concurs, o fotografie (numai în format JPG) trebuie să aibă latura mare de fix 750 de pixeli și nu trebuie să depășească 250 kb. În caz contrar, nu va putea fi postată. Imaginile nu trebuie să aibă ramă, semnătură sau dată, watermark sau alte înscrisuri. La sfârșitul fiecărei săptămâni, toate creațiile sunt evaluate de un juriu condus de Radu Herjeu, care va desemna semifinalistele. O lucrare poate fi descalificată sau eliminată din concurs în unul dintre următoarele cazuri: înscrierea unei imagini care nu aparține concurentului, înscrierea la portret a unei imagini care nu are ca subiect un om, înscrierea la alb-negru a unei imagini care nu este complet desaturată, având nuanțe de culoare, înscrierea aceleiași fotografii la mai multe secțiuni, înscrierea fotografiilor-colaj, înscrierea fotografiilor cu caracter pornografic sau care aduc atingere demnității și intimității umane, înscrierea fotografiilor care prezintă atitudine de fumător, băutor de alcool sau consumator de droguri, înscrierea unor fotografii ale altor fotografii, desene sau tablouri, înscrierea unor fotografii manipulate grosolan în programe de editare și realizarea de conturi de concurent multiple. Desemnarea finaliștilor se va face în aceleași condiții ca și în cazul secțiunii ”Poezie”. Finaliștii vor fi invitați în Tabăra de Creație ”LicArt”, ce va avea loc în perioada 21-27 aprilie 2017. În cadrul acesteia vor fi anunțați și premiați câștigătorii concursului. ”LicArt” este organizat de Clubul Nouă ne Pasă, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here