Ultima probă la concursul de la Serviciul Rutier Gorj

1137

Cei 18 candidați, care au fost declarați admiși, după testul scris la concursul pentru postul de operator-controlor date la Compartimentul ,,Sistematizare, control tehnic, legalitatea transporturilor și suport” din cadrul Serviciului Rutier, prin încadrare din sursă externă, vor susține, astăzi, ultima probă, interviul. Trei candidați au reușit să obțină 79 de puncte la testul scris, iar ceilalți între 55 și 70 de puncte. ,,Candidații declarați «admiși» la proba scrisă vor susține interviul la data de 12 martie 2019, ora 10.00, la sediul IPJ Gorj. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj organizează concurs pentru ocuparea, cu personal recrutat din sursă externă, a postului vacant de personal contractual, respectiv operator-controlor date III-I la Compartimentul Sistematizare, control tehnic, legalitatea transporturilor și suport din cadrul Serviciului rutier, poziția 110 din statul de organizare al inspectoratului. nterviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfăşurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt: abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie; capacitatea de analiză şi sinteză; motivaţia candidatului; comportamentul în situaţiile de criză; iniţiativă şi creativitate. Întrebările şi răspunsurile la interviu se înregistrează audio/video”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here