UCB vrea succesul cu Craiova: Ne așteptăm la o replică dârză

913

UCB Târgu Jiu și Universitatea Craiova se întâlnesc duminică, 30 octombrie, în Sala Sporturilor din municipiu. Jocul este foarte important pentru gorjeni, care au un avans față de trupa din Bănie. Primele două locuri din serie ajung în play-off, iar echipele secunde ale formațiilor din Liga Zimbrilor nu au dreptul să evolueze în faza superioară a competiției. Gorjenii sunt ușor favoriți în această confruntare, crede directorul clubului, Virgil Popovici, care vrea cât mai mulți suporteri la sală în meciul din weekend. În tur, UCB s-a impus la un gol diferență. ,,Pornim cu un mic ascendent, și datorită victoriei de pe terenul lor. În mod clar, ne așteptăm la o replică dârză, pentru că este ultima șansă a lor de a prinde play-off-ul. Noi sperăm să ne impunem, avem o stare de spirit bună, iar șansele sunt undeva la 51% – 49%. Suntem favoriți, dar va fi un meci foarte disputat și de aceea mi-aș dori să fie cât mai mulți spectatori în tribune, pentru că sportivul se simte altfel atunci când este încurajat”, a declarat Popovici. Directorul clubului a mai spus că dezideratul său este pătrunderea în Liga Zimbrilor. Promovarea nu este obiectivul stabilit pentru acest sezon, dar Popovici a declarat că ,,universitarii” nu se vor da la o parte dacă vor avea această oportunitate. Pe viitor, conducătorul clubului trage nădejde că sponsorii și autoritățile se vor alătura proiectului UCB. ,,Ne ducem să ne jucăm șansa. Dacă sorții și rezultatele, acum în retur și, eventual, în play-off-ul de promovare, sunt cele care ne conferă dreptul de promovare, nu vom ezita. Ar fi nedrept, dacă tot am ajunge acolo. Evident, misiunea va fi tot pe umerii mei să asigur acest buget. Cei care doresc să sprijine din nou handbalul masculin au șansa să se convingă de seriozitatea proiectului și de drumul pe care ne-am înscris, cel puțin de doi ani și jumătate, de când sunt la club”, a precizat Popovici. Meciul dintre CSM Târgu Jiu și CS Universitatea Craiova începe la ora 14.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here