UCB, învinsă de lider

590

Handbaliştii de la UCB Târgu Jiu au suferit un eşec scontat pe teren propriu în faţa liderului seriei C, CSM Şcolar Reşiţa. Formaţia noastră a fost învinsă în Sala Sporturilor din municipiu cu 33-26. La pauză, diferenţa de scor a fost chiar mai mare în favoarea vizitatorilor, 18-8. Bănăţenii sunt lideri autoritari în această grupă cu şase victorii din şase meciuri, în timp ce trupa lui Adrian Gorun a adunat doar două succese şi cinci înfrângeri. Chiar şi aşa, principalul formaţiei gorjene a apreciat că handbaliştii săi au făcut un joc bun în condiţiile date. UCB nu s-a putut baza pe trei piese grele în acest joc, incluzându-l aici şi pe Răzvan Mledenciu, întors la echipă. “Personal, sunt mulţumit până la urmă de rezultatul final, Reşiţa este echipa care doreşte să promoveze, formația de pe locul întâi este neînvinsă în acest sezon. Ţinând cont că am avut şi cei mai experimentaţi jucători indisponibili astăzi, Mledenciu, Ghişe şi Mărgineanu, am jucat numai cu cei tineri şi copiii, a fost un meci bun pentru noi. Eu zic că se poate construi, trebuie să ţinem cont că avem toţi jucătorii localnici, acesta este cel mai important lucru pentru oraşul Târgu-Jiu, că promovăm sportivi din oraşul nostru şi ne dorim să ajungă pe urmele celor care au făcut pasul spre înalta performanţă: Constantina, Mănescu, Becheru, care joacă la echipe ca Steaua, CSM Bucureşti. Este un pas important pentru ei şi pentru noi că ne mândrim cu ei”, a declarat antrenorul de la UCB. Gorun a reamintit iubitorilor handbalului gorjean că UCB încearcă să se descurce în condiţii speciale, cu un buget mult redus faţă de sezoanele precedente. “Urmărim să creştem de la joc la joc, normal că la capitolul forţă şi experienţă suntem sub celelalte echipe. Avem două victorii cu echipa din Timişoara, am reuşit să câştigăm şi pe terenul lor. Problema noastră este de inconstanţă şi, bineînţeles, faptul că avem sportivi care au şi serviciu şi vin de plăcere la handbal, unii au fost în tură şi astăzi (n.r. sâmbătă), de aceea nu au putut să se prezinte la meci”. Formaţia noastră a fost repartizată în Seria C a Diviziei A, cu Reşiţa, Craiova, Timişoara şi Sânnicolau Mare, formaţii pe care le va întâlni de câte patru ori în campionat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here