Turiştii, aşteptaţi la schi la Rânca

587

Staţiunea montană Rânca îşi aşteaptă şi de această dată turiştii. Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Gorj dau asigurări că drumul este negru şi că accesul în staţiune se va face fără probleme. Pârtiile de schi sunt pregătite, la fel şi cele de săniuş. Şi salvamontiştii vor fi la datorie, astfel că siguranţa turiştilor este asigurată.

Pentru ca iubitorii muntelui să aibă parte de un sfârşit de săptămână memorabil, proprietarii pensiunilor şi cabanelor s-au pregătit aşa cum se cuvine. Aceştia se aşteaptă la un număr destul de mare de turişti, cu atât mai mult cu cât la Rânca stratul de zăpadă este generos, pasionaţii sporturilor de iarnă având posibilitatea să testeze pârtii de schi cu diferite grade de dificultate. Cei care preferă săniuşul vor avea şi ei parte de relaxare, pârtiile fiind pregătite corespunzător.

Drum negru spre Rânca
Drumarii au muncit intens pentru ca DN 67C Novaci-Rânca să fie practicabil în condiţii bune. La ora actuală, potrivit şefului Secţiei Drumuri Naţionale Gorj, drumul spre Rânca este negru. De altfel, drumarii sunt pregătiţi să intervină în cazul în care va ninge din nou, însă prognozele meteorologilor nu anunţă ninsori pentru acest sfârşit de săptămână.
Şi salvamontiştii sunt pregătiţi să intervină la toate solicitările ce pot apărea în această perioadă.
Staţiunea Rânca este situată la aproape 19 kilometri de oraşul Novaci, la o altitudine de 1.650 metri, dispunând de un potenţial turistic şi sportiv deosebit.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.