Tudose, fostul premier: Netrimiterea imediată a raportului de control al CEO la Parchet duce la o complicitate! Au trecut șase luni

1359

Mihai Tudose, fost premier, dar și fost ministru al Economiei, prezent, ieri, în Gorj, alături de deputații din județul nostru, Victor Ponta și Alin Văcaru, de la Pro România, dar și de fostul ministru Sorin Câmpeanu și de Daniel Constantin, le-a vorbit jurnaliștilor atât despre proiectul de salvare al CE Oltenia și CE Hunedoara, abandonat în 2018, cât și despre interesul unora de a închide zona de minerit. Acesta a explicat și felul cum trebuia rezolvată problema raportului de control din CEO, care arată un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro adus companiei, raport ținut șase luni la sertar la Ministerul Energiei. Pentru Tudose, păstrarea unui astfel de document și netrazmiterea sa către organele competente nu produce decât dezastru, iar cei care țin raportul pot fi acuzați, în opinia fostului premier, de complicitate.

Atât Ponta, cât și Tudose au vorbit, la Târgu-Jiu, despre problemele Complexului Energetic Oltenia, despre neachiziționarea certificatelor de CO2, dar și despre luarea unor măsuri cu cei care au greșit în neachiziționarea acestora. ,,Cred că nu ia nimeni în serios semnalele noastre de alarmă legate de soarta companiei energetice Oltenia. 30 aprilie este data finală pentru certificate. Mai sunt şase săptămâni şi nu se rezolvă, este nevoie de bani mulţi, cred că mai sunt vreo șapte milioane de certificate de cumpărat, preţul este de vreo 20 şi ceva de euro, deci vreo 150 de milioane de euro pe care nu-i are compania. Dar mai grav de atât, vorbesc foarte mult cu cei care lucrează în zonă, este nevoie de angajara mai multor oameni în zona productivă, nu mai are cine să scoată cărbune. Înţeleg că sunt mulţi în birouri, sunt toate pilele, toate cunoştinţele, dar în zona de producţie nu mai sunt oameni şi asta înseamnă că degeaba o să vrea cineva să cumpere energie de la CEO, nu are cine să o producă fiindcă nu este cărbune”, a spus Ponta.
,,În ianuarie 2018, cu câteva zile înainte de a fi dat afară de la Guvern, pentru că începusem să ne mișcăm prea bine pentru gustul cuiva, pusesem pe masa Guvernului și a Coaliției de Guvernare un plan integrat de investiții masive în ceea ce înseamnă minerit și energia pe cărbune în România. Asta, cu sprijinul Corinei Crețu, care a convins la Bruxelles că nu este bine să închidem tot, cum a vrut Cioloș, că avem soluții să o redresăm, să nu poluăm, să o retehnologizăm… Acest plan a fost abandonat, dar în ianuarie am ajuns să importăm câteva sute de mii de megawați. Faceți un calcul la 2,3 euro/per capita… Imaginați-vă cine a făcut importurile, câți bani a obținut cineva pe fondul acestei lipse de interes pentru CEO, CEH și așa mai departe. Eu nu cred în coincidențe. Cineva are tot interesul să omoare zona și să vină și cu programe foarte frumoase că luam bani europeni și facem reconversie profesională. Trimitem minerii să împletească plovărașe”, a spus și Tudose.

Dezastrul creat de netrimiterea raportului de control la anchetatori!
În ce privește întârzierea raportului de control de la CEO, parafat de ministrul Energiei în septembrie, și netrimiterea lui către organele abilitate, Tudose a vorbit, la Târgu-Jiu, pentru Gorjeanul, de un ,,dezastru” și chiar de o ,,complicitate”.
,,Aveam o înțelegere cu Corpul de Control și al ministrului Economiei și al premiului-ministru, pentru că am ocupat ambele funcții. După ce ei trăgeau concluziile, ei trimiteau raportul la parchetul competent, iar mie îmi făcea informarea. Uite, domnul prim-ministru ăsta este raportul de control și asta este adresa cu care l-am trimis la Parchet, la DIICOT, la DNA și la.. noi cine mai trebuia. Nu decideam eu dacă îl trimite sau nu, era asumarea lui, dar asta se făcea imediat”, a explicat Tudose.
În toamna anului trecut, ministrul Anton Anton a semnat un raport de control în care era trecut un prejudiciu adus CEO de peste 40 de milioane de euro. Raportul trebuia înaintat Parchetului Înaltei Curți, fapt stipulat în document, dar, nici în prezent nu a ajuns pe masa anchetatorilor. Dacă raportul ar fi luat drumul firesc, membrii actualului Directorat și ai Consiliului de Supraveghere ar fi destituiți.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.