Vestea că mii de oameni ar putea protesta la sfârșitul săptămânii la Rânca pentru a-și exprima nemulțumirea față de repetarea anunțurilor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România privitoare la caracterul de șantier pe care îl are Transalpina nu îl îngrijorează pe drumarul șef din județ, Ion Tudor, care e convins că protestul nu va avea loc. Acesta spune că turiștii pot merge oricând pe Transalpina fără să se teamă de sancțiuni atâta timp cât nu sunt implicați în evenimente rutiere și conduc prudent, ca pe un drum aflat în construcție. Șeful Secției Drumurilor Naționale din Gorj susține că anunțul reprezentantului cabanierilor, Constantin Pănescu, cu privire la protestul de la sfârșitul săptămânii nu are susținerea participanților întrucât oamenii nu au motive să fie alături de acesta.
“CNADNR doar i-a informat pe participanții la trafic despre faptul că acest drum are caracter de șantier, dar pe acolo s-a putut circula oricând, dovadă că nici nu au fost instalate bariere sau parapeți care să blocheze traficul. Chiar zilele trecute, când a plouat torențial, noi i-am rugat pe șoferii din trafic să aștepte un pic până trece ploaia și, chiar pe Transalpina, oamenii au tras pe dreapta până s-a mai luminat și s-a ridicat ceața. Sper ca și domnul acesta, Pănescu, să se lumineze la cap și să ne lase să ne facem treaba. Chiar dacă nu ne vede cu lopata pe acolo, îi transmit că se muncește. Zilele acestea sunt experți prezenți pe Transalpina care au venit aici pentru a elucida situația acestui drum, pentru a putea rezilia contractul cu constructorul. Am fost pe Transalpina și nu i-am văzut pe cei 5000 de protestatari ai domnului Pănescu și cred că nici la sfârșitul săptămânii aceștia nu vor fi prezenți pentru că nu au motive”, declară Tudor.
Gelu Ionescu