Analizând locul de marcă în istoria literaturii române al lui Tudor Arghezi, poezia se găseşte la ţinta ei în fiecare moment şi nu se pot stabili gradaţii decât între creaţii de valoare inegală şi nu între cele care aparţin aceluiaşi rang, Opera lui Arghezi este alta decât aceea a lui Eminescu, prin tematica şi modul de a gândi poetic, prin mijloacele de artă care sunt altele. Revendicarea liricii româneşti, smulgerea ei de pe căile unde o fixase marea influenţă a secolului al XIX-lea este consecinţa cea mai importantă produsă de afirmarea lui Arghezi încă din al doilea deceniu al secolului nostru! Aşa se explică faptul că Arghezi a exercitat o mare influenţă asupra contemporanilor săi, aspect semnalat şi de Ibrăileanu, care spunea că: ,,într-un fel s-a scris înainte de Arghezi, altfel după el”, iar, Tudor Vianu remarcă faptul că din punct de vedere al lirismului fundamental, opera lui Arghezi „înseamnă depăşirea «pesimismului» eminescian! La Arghezi apare o atitudine mai implicată, mai luptătoare, expresia conflictului mai limpede în conştiinţa de sine şi în hotărârea acţiunii, caracteristice pentru perioada în care trăieşte poetul. Temele creaţiei argheziene pot fi sintetizate astfel: poezia filosofică, cu motivele sau dimensiunile care le cuprind ,,ars poetica”'(Rugă de seară, Testament, Portret, Cuvânt, Inscripţia inscripţiilor, Didactica, Dacica, Epitaf, Inscripţie pe biserică, Ex libris, Arheologie, Flori de mucigai, Incertitudine), în tabletele despre limbă; lirica existenţială -în căutarea lui Dumnezeu (Psalmi), confruntarea cu moartea (Duhovnicească, De-a v-aţi ascuns, De ce-aş fi trist?) şi lirica sociogonicâ (Cântare omului); poezia socială (Flori de mucigai, Testament, 1907 – Peizaje, Belşug, Plugule, Caligula, Blesteme); poezia de dragoste (Melancolie, Toamna, Despărţire, Creion, Căsnicie, Mireasa, Mirele); poezia jocului, a boabei şi a fărâmei (Cântec de adormit Mitzura, Buruieni, Mărtisoare, poezii din volumele Hore, Cărticica de seară, în proză – Cartea cu jucării). Pentru creator adevărata sursă a artei este viaţa. Astfel, în cartea de buzunar, în cărticica ce urmează s-o facă dar cititorului, poetul ar vrea…, printr-o ureche de ac/ Să strecor pe un fir de aţă/ Micşorată, subţiata şi nepipăita viaţă/ Până-n mâna, cititorule, a dumi-tale”, iar, pentru pentru Arghezi arta înseamnă talent, dar şi muncă. Pentru Tudor Arghezi condeiul este unealta cea mai important, iar, în Rugă de seară, poetul relevă puterea cuvântului, proclamându-se un demiurg care ar vrea să distrugă ce e rău Şi să înalţe o lume nouă!
ANA-MARIA ALEXANDRA GOGONEA,
Licenţiată în arte vizuale, Facultatea de Teologie Craiova
