Tu ai măsurat vreodată cantitatea de cer din viața ta!

1454

,,Eroi-au fost, eroi-sunt încă și-or fi, în neamul românesc”…
(Ioan Nenițescu).

Când spui Ion, te gândești la român, dar când zici ,,Giorgi Ion”, zici Lelești. Desigur, am mulți unchi cu acest nume, dar cel despre care o să vă povestesc nu poate fi decât o călăuză din lumea îngerilor, ce mai trăiește prin meritul unui nepot de frate și a unei guri căscate (eu). Căci nu toate poveștile de la Lelești au un final fericit. Iar noi, cei ce călcăm tărâmurile copilăriei binecuvântate sau ale tinereților iubinde avem datoria sfântă, măcar la zi de sărbătoare, de a-i cinsti pe cei jertfiți pentru patrie, cărora nu li s-a mai oferit timpul de a se îndrăgosti. Primul de pe monumentul eroilor din fața școlii ,,Ion Grigoroiu” din Leleștii Gorjului este GIORGI ION. Un tânăr neasemuit de deștept, plecat la școlarizare, întâi, la Liceul Militar din Craiova (1937) și apoi la Școala Pregătitoare de Ofițeri Activi din București (1937-1938), de unde, după chiar primul an, în urma rezultatelor deosebite, a fost detașat la Școala Specială Militară de la Saint-Cyr din Franța.
Maria Georgescu, în cartea ,,Cadeți români la Saint-Cyr” scrie că leleșteanul s-a clasat în primii 30, dintr-o promoție de 496 de elevi. Ce bine ne-ar prinde corespondența pe care o ținea Ion cu una dintre fiicele doctorului Bardan, Nora, în franceză!
Istoria l-a păstrat pe înaintașul nostru drept ,,Un element distins. Rezistent, de mare valoare morală, cumpătat și foarte drept. Personalitate puternică. Inteligență deschisă, mult bun simț, spirit matur, se adaptează cu ușurință. Muncitor neobosit, a obținut rezultate excelente, posedă o atitudine și o ținută foarte corecte. Purtare exemplară. Foarte apt pentru a fi comandant. Metodic, activ, vede just pe teren și dă ordine clare și complete. Știe să se impună. Va fi un ofițer de prim plan. ”
,,Apreciind rezultatele obținute de acest elev, fiu de țăran și orfan de război, atașatul militar în Franța, colonelul C. Teodorini, sublinia că performanțele acestui tânăr pot servi de imbold pentru toți acei care vor îmbrățișa cariera armelor pe propriile lor forțe, el constituind un exemplu în mijlocul camarazilor săi” ( Maria Georgescu).
A participat la operațiile pentru eliberarea Basarabiei (1941), în Transnistria, la Poniatovka, la Svino-Ozerka, la Vîgoda-Odessa, fiind unanim apreciat de șefii săi direcți, întotdeauna.
Colonelul Săndulescu afirma că ,,activitatea de război a lui Giorgi Ion a fost un lung șir de fapte istorice, ofițerul fiind un rar exemplar de muncă, destoinicie și devotament”
(Maria Georgescu, ,,Cadeți români la Saint-Cyr”).
Și astăzi, după decenii de istorie, Iță Giorgi exclamă:
-La cât era de deștept, îți dai seama ce om mare ar fi ajuns?!
Încurcate sunt ițele istoriei și noi, prea mici pentru a le înțelege.
A fost ucis cu o lunetă, în tancul său, pe frontul de Vest, cu același Regiment 2 care de lupte, pe un câmp din Cehoslovacia, osemintele sale fiind aduse, după ani și ani, acasă, în cimitirul satului, plânse de toți cei prezenți.
Eroul de la Lelești a fost decorat cu medalia ,,Virtutea Militară”, clasa I de pace (1941)și ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler, cu spade și panglică de ,,Virtute Militară” (1941), dar eu închid ochii și văd adolescentul acela slab, îmbrăcat în costum popular, desculț, orfan de tată, dus de mama lui la Craiova, unde, în ciuda râsetelor copiilor de boieri, s-a clasat pe primul loc, la examenul pentru admiterea la liceu.
Cum tatăl eroului Ion Giorgi murise în primul război mondial (ca și unchiul său Nicolae), iar el, în al doilea, domnul profesor de limba și literatura română, fost inspector general la Gorj, Ion Grigoroiu afirma, ori de câte ori trecea prin fața casei lui Nini Giorgi (nepotul de frate al defunctului, căruia îi dăduse acest nume, la plecarea pe front):
,,Aceasta este o casă de eroi!”
De Înălțare, să nu uităm îndemnul poetului Iuliu Roșca Dormidont: ,,Presărați pe-a lor morminte ale laurilor flori” și imnul eroilor să răsune în inimile tuturor românilor drept pios omagiu adus jertfei lor.
Veșnică pomenire eroilor neamului!
Hristos s-a-nălțat!
Adina Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here