Trei tineri din Țânțăreni, reținuți pentru tâlhărie calificată

105

Trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, din comuna Țânțăreni, au ajuns, marți, în arestul IPJ Gorj, fiind acuzați de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
Aceștia au fost încătușați, după ce un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a transmis o sesizare către IPJ Gorj, cu privire la faptul că, la data de 18 octombrie, în timp ce se afla în Gara Țânțăreni, trei persoane necunoscute l-ar fi deposedat de 200 de lei şi un telefon mobil, prin folosirea violenţei.
”În urma unor activități specifice, polițiștii specializați în investigații criminale, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Operațiuni Speciale Gorj și al unei grupe de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, i-au identificat pe cei trei tineri, fiind, totodată, efectuată o percheziție la domiciliul unuia dintre cei trei tineri, ocazie cu care au fost identificate mijloace materiale de probă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Ieri, suspecții au fost prezentați Parchetului și Judecătoriei Târgu-Cărbunești cu propunere de arestare preventivă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here