Transportatorii amenință cu noi proteste

290

Circa 5.000 de patroni şi angajaţi din transporturi, membri ai Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), vor protesta, în 22 februarie, la nivel naţional, dar şi în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Aceștia sunt nemulțumiți de „haosul” din sectorul transporturilor de măfuri şi de pasageri.
„Fenomenul transportului neautorizat, practicat de persoane fizice din România, a luat amploare şi s-a dezvoltat în ultimii 10 ani, atât la nivel local, naţional, cât şi internaţional, pe fondul gravelor probleme legislative şi operaţionale cu care se confruntă transportul rutier de pasageri. Politicienii şi autorităţile publice locale şi centrale sunt factori direct responsabili pentru dezvoltarea acestui fenomen, unic la nivelul Uniunii Europene”, precizează FORT.
Sub capacitatea de nouă locuri sau autoturisme de tip microbuz destinate transportului de mărfuri (transformate artizanal, având şi locuri pentru persoane), nu oferă nici o siguranţă, iar pasagerii sunt expuşi tragediilor, fără să beneficieze de asigurare pe întreaga durată a călătoriei, aşa cum prevăd actele normative în cazul transporturilor licenţiate.
Din estimările FORT, bugetul de stat este prejudiciat anual cu sume de ordinul a zeci de milioane de euro din cauza activităţilor de transport ilicit şi neautorizat, în timp ce, din punct de vedere al actelor normative în vigoare, pentru combaterea fenomenului este nevoie de modificarea unui singur articol. „Reţeaua de transport internaţional ilegal numără peste 2.000 de astfel de autovehicule, unele înmatriculate în Bulgaria având o stare tehnică necorespunzătoare, sute mii de km la bord şi şoferi care dorm maxim 20 de ore/săptămână”, mai precizează reprezentanţii transportatorilor.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here