Persoanele cu handicap grav şi accentuat din municipiul Târgu-Jiu, precum şi însoţitorii şi asistenţii personali ai acestora, vor beneficia şi în acest an de gratuitate la transportul în comun. Modalitatea de acordarea a gratuităţii este reactualizată la fiecare început de an, în baza unei hotărâri de Consiliu Local. “Am pus din nou la punct acest lucru. În fiecare an trebuie să reluăm această procedură pentru că persoanele cu handicap sunt în atenţia autorităţilor publice locale. Sunt câteva proceduri pe care suntem obligaţi să le reluăm an de an, să stabilim modul de lucru, programul pe care se va lucra şi în 2016. e adevărat, sunt condiţii speciale, ţinând cont de situaţia acestor persoane, situaţii pe care le-am luat în calcul şi le avem în vedere pentru acest an”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu.
Decontarea contravalorii abonamentelor lunare se face de către Primăria Târgu-Jiu, respectiv de primăriile în a căror rază teritorială îşi au domiciliu sau reşedinţa persoanele cu handicap grav şi accentuat, însoţitorii şi asistenţii personali ai bolnavilor cu handicap grav.
Potrivit art. 22-23 din Legea nr. 448/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate; să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare; să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.
Izabella Molnar