Îl văd şi îl ascult pe Traian Băsescu: un demagog, un mincinos, un fariseu, o lipitoare ce duce în eroare acest popor devastându-i ţara, ruinându-l şi călcându-i în picioare demnitatea. Demagogia şi filistinismul acestui ipocrit ascund fapte urâcioase, tiranice chiar. Vorbele lui sunt opuse cinismului, ele poartă vrajbă, sunt în dezacord cu vremurile românilor. Acest individ a îmbolnăvit România cu o molimă necruţătoare.
Şi totuşi ciumetele şi-a reluat, fără ruşine, “băile de mulţime” din Constanţa la Bistriţa şi Satu Mare, de la Izvorul Tămăduirii la sâmbra oilor. Dacă frecarul turist ar fi dormit în fotoliul de la Cotroceni cu Teacher’s-ul la piciorul drept, poate că nimeni nu s-ar fi gândit la ce se întâmplă cu PDL şi cu ceilalţi reprezentanţi ai găunoasei “Drepte autentice”, cum le place să se recomande, acuzând colaborarea PNL cu PSD ca fiind o trădare a doctrinelor de dreapta. Iar acolo se înghiesuie pentru voturi şi rosciolanul PDL alături de o aşchie roasă de carii, PNTCD-ul caraghiosului Pavelescu (unite într-o neguroasă şi ridicolă nouă Alianţă DA), şi Forţa Civică, şi Iniţiativa Română Liberală, şi Noua Republică, şi Iniţiativa de Centru-Dreapta, ba chiar UDMR, dacă e să ţinem seama de afilierea ei la “popularii europeni”. Mi se pare că ar trebui să luăm în serios şi noul carcalete numit Fundaţia “Mişcarea Populară” a Ioanei Băsescu, ca “laborator” al unor strategii politice de minciună, dezorientare şi frivolitate. Sunt convins că această extravaganţă-bizară nu este doar o simplă trotinetă a lui BĂSE, ghidonată, deocamdată, de canaria subjugată, care să-i faciliteze bişniţarului vaporean să se dea important după ce nu va mai fi preşedinte.
Să nu uităm de vijeliosul, în ţâfnă şi artag, PP-DD, ce poartă, prin trufie, nume care-i evocă pe “popolari”. Dan Diaconescu şi stupidele lui vuvuzele te fac să-i uiţi doar retoric, în, ori după tomberon: în Opoziţia parlamentară aceşti vocali, fără noimă, sunt încă năuciţi de şansa de a fi ajuns în Parlament nu în puşcărie, în timp ce PDL-iştii sunt încă buimăciţi, dar de imensul eşec şi pierderea busolei. Între ei s-a postat UDMR, care combină eşecul cu succesul. Se consolează, lingându-şi rănile, că n-au pierdut prea mult din cauza “concurenţiei” celorlalte constituiri ungureşti (PPMT şi PCM), dar au pierdut şi amiciţia PDL, cu care au rămas la guvernare şi rod ciolane până în ultima secundă, nici disponibilizările de compromisuri nefaste a USL. Deosebindu-se de PDL şi PP-DD, vajnicii UDMR-işti nu sunt bântuiţi nici de apetitul trecerii la partide româneşti, faţă de care ar putea avea vreo apetenţă doctrinară, politică, morală, adică non-etnică. Ştrengarii noştri nu zic nu atunci când îşi părăsesc partidele dacă interesul personal le-o cere. Nimerit ar fi să medităm pe îndelete asupra ideilor ce se reliefează din textul, indubitabil actual, caligrafiat de T. Maiorescu: „Nu scopul sfinţeşte mijloacele, ci dimpotrivă, el dobândeşte însemnătate doar atunci când mijloacele necesare atingerii lui, izvorând dintr-un spirit nobil şi sublime, sunt de asemeni sublime şi nobile. Propus unui spirit josnic, scopul cel mai măreţ va fi târât în abjecţiune, iar de va fi atins, va trăda nimicirea sumbră a mârşavului mijlocitor.”
Fuga spre USL s-a mai domolit din cauza pretenţiilor legitime ale acesteia, care are o liniştitoare majoritate în Parlament, dar şi pentru că nu prea sunt şanse în perspective mai restrânsă a acestuia. Există, totuşi posibilitatea ca unii dintre traseişti să deceleze alte mijloace de a-şi ticlui alte învârteli josnice pentru trădarea partidelor care i-au propulsat în Parlament.
Dreapta se bălăceşte, rădăcinată, într-un sumbru şi trist “peisaj” – mai cu seamă pentru cei care au crezut în geniul politic alt guvernatorului. BĂSELU, ori în suptilităţile intelectuale ale aventurierului vântură-vânt Dan Diaconescu, care şi-au imaginat că, după ce au rezistat la un referendum de demitere sau în prea plinul tomberon de gunoaie, vor triumfa, văruind o forţă politică zdrobitoare. Credeau lugubrii farisei că pot înşela acest brav popor, că-i pot anestezia inteligenţa şi fineţea spirituală. Nu putea să fie aşa, un om politic veritabil trebuie să aibă vocaţie constructivă, umanistă, în timp ce Zeus-BĂSE este specialist în demolări şi iniţiative reprielnice românilor. Nu este întâmplător că nici partidul său, PDL, nici variile lui improvizaţii politice nu au avut reuşită. Ca un demolator veritabil, vaporeanul lugubru a urmărit dinamitarea unor structuri inerente statului de drept şi democraţiei autentice. Putem rememora, în context, ticăloşenile demolatoare ale “ilustrului” haha-ilă: a îndepărtat, la început, din PD „aripa” lui Petre Roman. A urmat „ruperea” unei aripi din PDL. S-a realizat apoi “ruperea” unei aripi parlamentare a PSD(care a format UNPR). Concomitent diabolical Traian Băsescu a pus la cale torpilarea conducerii PDL împingând în faţă “intelectualii” punând-o port drapel pe cotoroanţa Monica Macovei. S-a pronunţat de mai multe ori în legătură cu virtuţile native şi aplecările intelectuale pe care le duce sine Nuţa din Pleşcoi, călăreaţa ce stăruitor a împrumutat modelul chiloţilor unor dotaţi scafandri.
În propriul său partid, eşuatul vaporean, a realizat un haos înspăimântător şi de la care, ascuns de după perdea, şi-a luat, ca un laş, un duios şi frivol “Adio”, adio şi-un prânz verde”, demolarea, cu dibăcie, semănată şi întreţinută de funestul matroz este în floare. Era lesne de intuit că rinocerul Vasile Blaga, deşi a câştigat împotriva amazoanei Elena Udrea, n-a izbutit să reconstuiască partidul sleit de puteri. Se ştie că unii din perdanţi, mai ales dintre “intelectuali”, fierb în pragul aşezării pe eşichier a unui nou, dar tot nefertil, partid.
La uşa, mereu deschisă, a Nuţii din Pleşcoi şi vaporeanului pustiitor, bate partidul Popular, după cum ceremonios anunţă consilierul prezidenţial Gabriel Berca. Acest zelos consilier prezidenţial asigură lumea că guvernatorul ZEUS-BĂSE nu are niciun amestec în înjghebarea respectivului partid. „Peisajul” Dreptei este absolut dezolant şi decimat. Să nu pierdem din vedere că PDL se află în dificila situaţie de a-şi nominaliza şi pregăti candidaţii pentru europarlamentare, dar şi unul pentru preşedinţie, în situaţia în care partidul n-a reuşit să se reaşeze şi nici n-a izbutit-cu toate strădaniile guvernatorului BĂSELU – să producă „fractura” în USL.
Şi colac peste pupăză: dacă este de acceptat ambiţia PDL (cu, ori fără buldogul Vasile Blaga) de a dirigui Dreapta (cerându-i aprobare PP-DD-ului), este de neînţeles ambiţia diverşilor şefuleţi de partiduleţe conjuncturale de a se înfige în cursa pentru preşedinţia ţării, la concurenţă cu aşa-zişii camarazi de dreapta. Telectualii: M. Neamţu, A. Papahagii, Dan Diaconescu şi alţi aventurieri se vor în jilţ, de un M.R. Ungureanu parfumat, la palatul Cotroceni. Pentru ca orbecăiala să fie fără cusur, după ce a fost nesocotit şi înlăturat la ultimele alegeri de partid, BULĂ-Boc încearcă să-şi ia revanşa faţă de neîmblânzitul Vasile Blaga, trăgând sfori pentru a deveni candidatul PDL la preşedenţia României. Au pierdut măsura nătărării aştia, realismul lor este îmbibat cu filistinism şi minciuni gogonate.
Prof. Univ. Dr. Grigore Drondoe
