Tragedie în Germania! Un tânăr din Târgu-Cărbunești, mort la un mall din Berlin

531

Polițiștii din Târgu-Cărbunești au primit, în weekend, o veste șocantă. Un bărbat i-a contactat telefonic pe oamenii legii și a anunțat că prietenul său, Mădălin Limbergher, un tânăr de 26 de ani, din localitate, și-ar fi pus capăt zilelor sâmbătă, în timp ce se afla la muncă, în Germania. Persoana de la celălalt capăt al firului a cerut să fie anunțată familia, precizând că absolventul Universității ”Constantin Brâncuși” s-ar fi aruncat de la primul etaj al unui mall din Berlin, în interiorul clădirii. Reprezentanții Primăriei Târgu-Cărbunești au precizat că au luat legătura cu familia pentru a verifica dacă informația este reală și au început deja să strângă bani, de la mai multe instituții, pentru a aduce acasă trupul neînsuflețit. ”Din păcate, zvonul este adevărat. Aseară, am discutat cu mama băiatului. Noi astăzi, la nivel de primărie, am început demersurile pentru a putea să facem o colectă de la instituțiile publice din oraș, de la persoanele private care pot să ajute familia în aceste momente grele. Am luat legătura și cu o firmă de pompe funebre pentru a asigura repatrierea băiatului. Am discutat inclusiv cu domnul deputat Weber, pentru a reuși să găsim o persoană de contact la Ambasada României la Berlin, care să-l preia pe tatăl băiatului și să-l ajute pe acesta în a reuși să facă formele legale în vederea repatrierii. Îl știu pe băiat, a fost un elev foarte bun, a absolvit Facultatea de Inginerie, iată că această situație economică dificilă prin care trece țara noastră îi face pe mulți tineri să-și caute de lucru dincolo de granițe și se întâmplă atâtea evenimente tragice, accidente. Băiatul a fost acum o săptămână acasă, chiar sâmbătă după-amiază, a vorbit cu mama lui la telefon, numai că ea, lucrând la spital, era într-o operație și a rămas că se aud mai târziu. Apoi seara a primit vestea”, a declarat pentru Gorjeanul, Dănuț Birău, primarul de la Târgu-Cărbunești. Mama lui Mădălin lucrează ca asistent medical, la spitalul din localitate. Colegii au decis să o susțină și financiar.madalin 2

”Viața nu mai are niciun rost”
Bărbatul, care a contactat telefonic Poliția Târgu-Cărbunești, a acceptat să vorbească despre această tragedie, în exclusivitate pentru Gorjeanul, sub protecția anonimatului. Acesta susține că va face toate demersurile să aducă în țară trupul neînsuflețit al tânărului de 26 de ani. Mădălin nu a lăsat un bilet de adio. Apropiații spun că în ultimele zile era abătut, fiind vizibil afectat de moartea bunicii sale. ”Am fost colegi în Austria. Prin mine a venit în Austria, apoi el a plecat în Berlin, iar patronii companiei din Berlin îmi sunt prieteni. Eu am fost primul care a fost anunțat de tot ce s-a întâmplat, pe umerii mei a căzut și sarcina de a da vestea familiei, din păcate. Eu am contactat Poliția din Târgu-Cărbunești. A fost un moment de rătăcire a lui, bănuiesc. Era la etajul I, la mall și patronul s-a dus lângă el. Mădălin plângea. L-a întrebat timp de două minute, trei, ce se întâmplă cu el, de ce plânge, dacă are nevoie de ajutor, dacă vrea să meargă acasă, nu a răspuns nimic, iar la final a spus ceva de genul că viața nu mai are niciun rost pentru el, s-a întors cu spatele și s-a aruncat, chiar lângă patron. Din câte am înțeles ar fi murit bunica lui, nu știu dacă e adevărat sau nu, a fost în țară, luni s-a întors în Germania, acum o săptămână, a fost destul de afectat de incident și apoi asta a fost tot. Lucra în mall-ul din Berlin, lângă Alexander Plaza, cea mai mare piață din Berlin. Mall-ul este destul de înalt, are două etaje, dacă se arunca normal avea șanse să scape, dar din punctul meu de vedere cred că a fost premeditat. Sunt și mesajele postate pe Facebook cu o jumătate de oră înainte. Lucra de aproximativ o lună în Germania, cu forme legale. Vindea produse cosmetice. Am vorbit cu doamna consul din Berlin, am luat legătura cu Ambasada, mi-a dat cam toate informațiile legate de repatriere. Ambasada a confirmat cazul. Ar costa aproximativ 2.000 euro, dar se poate ca Ambasada să ne ofere acest lucru. L-am rugat pe tatăl lui să deschidă două conturi. O să facem o conferință, cu părinții și patronul, pentru că ei nu înțeleg nici germană, nici engleză și voi traduce tot”, a declarat tânărul care a sesizat Poliția. Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe a făcut, ieri, primele precizări în acest caz. ”Secţia Consulară a Ambasadei României la Berlin are în atenție cazul cetățeanului român decedat, încă din data de 18.09.2016, când a fost contactată pe telefonul de urgență de tatăl acestuia, care a solicitat informații suplimentare și asistență consulară. Misiunea diplomatică a efectuat, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru obținerea unor detalii suplimentare. În urma demersurilor efectuate de misiunea diplomatică, autoritățile germane au confirmat decesul cetățeanului roman în cauză. Familia cetățeanului român a fost notificată cu privire la deces. Misiunea diplomatică menține legătura cu familia cetățeanului român”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, în exclusivitate pentru Gorjeanul.

Ultimele cuvinte ale lui Mădălin
”Care ar fi ultimul cuvânt care ai vrea să-l spui? Breaking the boundaries!”, acesta a fost ultimul mesaj postat, sâmbătă, de Mădălin pe Facebook. Și prietenii săi au început deja să strângă bani de la cei care l-au cunoscut pentru a aduce acasă trupul neînsuflețit al acestuia. Pe rețeaua de socializare curg mesaje de condoleanțe. Surse susțin că în camera în care Mădălin locuia, în Germania, ar fi fost găsite pastile pentru depresie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.