Într-un Memoriu depus Tribunalului Poporului la 15 mai 1946, Ion Antonescu a încercat să justifice decizia sa de a-i deporta pe evrei şi pe romi în Transnistria prin necesităţi privind siguranţa Statului (evrei) şi siguranţa populaţiei (romi):
„Am deportat evreii din Basarabia şi Bucovina pentru motive de siguranţă politică şi mili¬tară şi pentru siguranţa lor proprie… Siguranţa Statului cerea ca să nu-i lăsam să pătrundă în ţară şi mai ales în Capitală. Organele de siguranţă semnalaseră că mulţi dintre ei urmaseră şcoli speciale de spionaj şi erau prevăzuţi cu aparate de recepţie şi emisiune”. Deportarea evreilor s-a făcut după spusele lui Antonescu şi pentru a-i „apăra” de germani. „Am hotărât să-i scot din zonele de etape pe care se mişcau către front rezervele şi coloanele germane şi să-i trimit în nordul Transnistriei” . Masacrele de la Iaşi au fost efec¬tuate, a pretins Antonescu, de germani „în conivenţă cu legionarii” şi au încetat, după spusele sale, după ce a avertizat că dacă nu încetează „dau telegramă Fuehrerului şi mă retrag din război” .
Romii au fost deportaţi pentru că jefuiau şi terorizau populaţia românească:
„Din cauza camuflajului populaţia oraşelor era noaptea terorizată de bande de indivizi, de multe ori înarmaţi, care jefuiau sau uneori chiar omorau. Autorii erau ţiganii. Toţi cereau împuşcarea lor. Am pus să se efectueze facerea unor sate în Bărăgan pur ţigăneşti. Transnistria ducea mare lipsă de braţe. Atunci am hotărât ca ţiganii care aveau la activul lor crime sau mai mult de trei furturi, să fie deportaţi în Transnistria” .
Generalul C. Vasiliu, subsecretar de Stat la Ministerul de Interne a declarat la interogatorul său din 26 aprilie 1945 că Antonescu a ordonat la un Consiliu de ordine „ca ţiganii nomazi să fie adunaţi şi trimişi în Transnistria, de asemenea să fie trimişi toţi ţiganii de la oraşe care aveau caziere judecătoreşti. Făcând o statistică am constatat că numărul celor care trebuie să fie trimişi depăşeşte cifra de 20.000. Şi cum deplasarea lor era o o operaţiune foarte grea am raportat d-lui General Popescu, Ministrul de Interne, să aprobe amânarea… Nu-mi amintesc dacă am raportat în scris” .
Nu este întâmplător că Vasiliu nu şi-a amintit dacă a raportat în scris. Nu numai că nu a cerut amânarea deportării dar, din contra, a cerut măsuri mai dure contra romilor. La şedinţa Consiliului de miniştri din 29 septembrie 1942 la care Vasiliu a anunţat că „a dus” 26.000 de romi în Transnistria, Mihai Antonescu a cerut să fie cercetate plângeri privind deportarea unor romi mobilizaţi, meşteşugari etc. Guvernatorul Transnistriei, Alexianu i-a cerut lui Mihai Antonescu să-l autorizeze să retrimită în România „în cazul când găsesc ţigani din aceştia mobilizaţi, sau orfani, invalizi din războiul trecut.”. La care Vasiliu a reacţionat: „îmi trimiţi hoţii îndărăt?”. Mihai Antonescu a încheiat discuţia:
„Pe cei care i-aţi ridicat – Dumnezeu să fie cu ei! – nu-i mai întoarcem îndărăt” . Aceste cuvinte privind soarta deportaţilor romi spuse la 29 septembrie, când miile de romi deportaţi erau încă în viaţă dezvăluie adevăratul scop al deportării: lichidarea, dar nu prin execuţii.
Ion Antonescu şi toţi cei implicaţi în Holocaustul evreilor şi al romilor au minţit la anchete şi la Proces şi au încercat să ascundă că au plănuit şi executat lichidarea a sute de mii de oameni a căror singură vină era că se născuseră evrei sau romi. Deportarea şi exterminarea evreilor a fost pregătită înainte de izbucnirea războiului, justificată în şedinţele consiliului de miniştri, în ordine şi directive date armatei, jandarmeriei şi poliţiei, lăudată în presă şi tratată cu trimişi germani ai lui Himmler. Ion Antonescu a rezumat la 11 octombrie 1941 în faţa miniştrilor obiectivele interne ale războiului: „Domnilor, dvs. ştiţi că una din luptele pe care m-am angajat s-o duc, este să prefac acest neam. Voi face din neamul românesc un grup omogen. Tot ce este străin, încet-încet, trebuie să plece… tot ce este element evreiesc dubios, toţi comuniştii evrei vor fi destinaţi să meargă acolo de unde au venit. Îi împing spre Bug şi de acolo vor trece mai departe…” . Planul de a „omogeniza” poporul român a fost aplicat în mai 1942 şi în privinţa romilor.
Lagărele de exterminare de pe Bug sau zonele întinse de exterminare din Ucraina de sub ocupaţie nazistă au fost obiectivele de deportare ale regimului antonescian în vederea soluţionării problemei evreieşti în întreaga Românie.
Deportarea romilor s-a făcut din iniţiativa guvernului de la Bucureşti şi a fost organizată şi înfăptuită de autorităţile civile şi militare. Spre deosebire de evrei care au fost în parte împuşcaţi şi în parte deportaţi şi apoi lăsaţi să moară în ghetouri – romii au fost duşi să moară în Transnistria, minţiţi privind scopul „transferării” lor şi lăsaţi să piară de foame, frig şi tifos. Într-adevăr numai Dumnezeu a rămas cu ei. Jandarmii români, autorităţile centrale, Guvernământul Transnistriei, poliţia ucrainiană, unităţile de exterminare ale germanilor locali – toţi i-au chinuit, jefuit, bătut.
Prof. Teodor Voicu
1Memoriu depus Tribunalului Poporului la 15.V.1946 de Ion Antonescu, Arhiva Ministerului Afacerilor Interne, Dos. 40010, Voș. 4, p. 19-20. Copie: Arhiva Muzeului Holocaustului de la Wahington (în continuare USHMM), RG-25004M, reel 31.
2 Ibid., p.15.
3 Ibid., p.20
4 „Declaraţie“ semnată de general C. Vasiliu, Tribunalul Poporului, Dosar 44/1945, Generalul C. Z. Vasiliu, Ibid, Vol. 59, p.2. USHMM, RG-25044M, Vol. 49.
5 Stenograma şedinţei Consiliului de miniştri cu guvernatorii, 29 septembrie 1942, Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri: Guvernarea Ion Antonescu, voi. VIE (august – decembrie 1942), pp. 228-229 (sublinierea mea, JA).
6 Stenograma şedinţei guvernului din 11 octombrie 1941. Arhiva Ministerului de Interne, dosar 40010, vol. 11, p. 47 (USHMM/RG 25004M, microfilm 23).
