Tradiții și obiceiuri de iarnă, pentru beneficiarii C.Î.A. Suseni

832

În prag de sărbători, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj și-a propus ca beneficiarii serviciilor subordonate instituției să se poată bucura de activitățile specifice acestei perioade.

Astfel, a fost demarată acțiunea de sacrificare a porcului de Crăciun, gazda primului eveniment de acest gen fiind Complexul de Îngrijire și Asistență (C.Î.A.) Suseni, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj.
În acest an, la C.Î.A. Suseni, obiceiul sacrificării porcului de Crăciun și pregătirea preparatelor specifice a avut loc pe data de 9 decembrie. De altfel, pomana porcului nu a reprezentat unicul moment de bucurie pentru beneficiarii Complexului de Îngrijire și Asistență Suseni, aceștia primind vizita reprezentanților CRH România și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj, care au venit încărcați cu daruri pentru cei 90 de beneficiari. Totodată, și angajații Dedeman Târgu-Jiu au adus o bucurie beneficiarilor complexului de la Suseni, trimițându-le un brad de Crăciun și ornamente cu care acesta a fost împodobit.
„Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în buna organizare și desfășurare a activității desfășurate la C.Î.A Suseni și, în mod deosebit, le mulțumim celor care au oferit daruri beneficiarilor noștri. Seria activităților de sărbători va continua în perioada următoare la C.Î.A. Suseni, astfel încât beneficiarii acestui complex de servicii să simtă din plin bucuria sărbătorilor de iarnă, alinându-le, în acest mod, dorul de cei apropiați, care nu pot fi alături de ei. Acțiuni similare vor avea loc și la celelalte centre subordonate Direcției, la fiecare dintre ele urmând a se sacrifica porci și a se oferi cadouri beneficiarilor”, a declarat Laurenţiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here