![toni grebla](http://www.gorjeanul.ro/_vechi/images/stories/articole/2009_11_11/toni grebla.jpg)
Acesta a condus săptămâna trecută o acţiune care a venit în sprijinul a 300 de gorjeni dornici să viziteze Palatul Parlamentului. „M-am gândit că ar fi un lucru bun şi l-am pus în aplicare. Oamenii trebuie să-şi schimbe imaginea nu prea bună pe care o au despre activitatea politicienilor şi să capete ceva mai multă încredere”, a completat Greblă. El i-a copiat de altfel, în această iniţiativă, pe senatori din judeţele Olt şi Constanţa. „Mă bucur enorm că cei care au vizitat Casa Poporului au rămas impresionaţi de încăperile acesteia, dar şi de activitatea din interior”.
Un politician prietenos
Toni Greblă nu uită niciodată că înainte de a fi reprezentant al unui partid politic este om şi trebuie să dea dovadă de omenie în orice situaţie. Aşa se face şi că el şi-a legat multe prietenii prin Parlament, amicii săi nefiind numai pesedişti. „În relaţii de prietenie, trebuie să punem apartenenţa politică pe locul al doilea şi să dăm dovadă de oameni civilizaţi. Şi cred că astfel am reuşit să cunosc şi să mă apropii de mulţi colegi parlamentari”, a mai spus senatorul.
Născut în localitatea Sadova din judeţul Gorj, Greblă s-a afirmat mai întâi ca avocat, iar apoi, vreme de câţiva ani a reprezentat România ca prim-secretar la Geneva, locul unde a reuşit să înveţe foarte bine limba franceză.
Izabella Molnar