Tiruri cu deșeuri abandonate în natură, în Gorj și Mehedinți

2819

În plină noapte polițiștii și comisarii Gărzii de Mediu din Mehedinți au descoperit un tir încărcat ochi cu deșeuri aduse din Anglia, destinația finală a transportului fiind Strehaia. Un localnic susține în fața autorităților că el urma să recicleze deșeurile respective, descoperirea respectivă amintind însă de o situație similară înregistrată în luna martie în Gorj și care a fost trecută sub tăcere de către autorități. La Fărcășești și Câlnic au fost descoperite atunci câteva tiruri întregi abandonate fie într-o fostă carieră minieră, fie în plin câmp. Gunoaiele „noastre” proveneau din Italia și totul se întâmpla în plină perioadă în care în peninsulă se înregistrau, zilnic, sute de morți din cauza noului coronavirus.
Tirurile cu deșeuri au reușit însă să ajungă la noi bine-mersi, Garda de Mediu Gorj reușind, ulterior, să identifice firma care a făcut transferul. Este o societate din București amendată cu 80.000 de lei. Întreaga afacere este însă investigată de DIICOT Gorj, informațiile arătând că există o întreagă rețea transfrontalieră care se ocupă cu aducerea deșeurilor din Occident în România. La Mehedinți primele informații arată că tirul descoperit la Strehaia nu este singurul. Unul a mai fost identificat, ieri, la Șimian, la sediul unei firme care susținea aceeași variantă a reciclării gunoaielor. Autoritățile din Mehedinți au informații că alte trei tiruri ar fi ajuns, zilele acestea, în județ și ar fi fost descărcate în locuri neidentificate încă, situația fiind asemănătoare cu cea din Gorj.
În cazul deșeurilor de la Fărcășești și Câlnic firma, care le-a abandonat aici, a fost obligată să curețe terenul. Dacă descoperirea nu ar fi fost făcută întâmplător de către localnici, natura ar fi fost poluată cu sute de tone de gunoaie care în acte ar fi figurat ca deja „reciclate”. Situațiile de acest gen se întâmplă în condițiile în care și depozitul de gunoi al municipiului Târgu-Jiu este locul în care sunt aduse deșeurile din diverse orașe din Transilvania, pe motiv că localitățile respective încă nu au disponibile astfel de platforme.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here