Timpul se scurge, atacantul întârzie să apară

494

Pandurii continuă să stea doar în doi atacanți improvizați și unul cu probleme medicale. Hora, Khalouta și Wellington sunt singurele variante de care dispune Edi Iordănescu, singura veste bună fiind forma prin care pare să treacă jucătorul adus în vară de la vicecampioană.

Pandurii și-a vândut vedeta, golgheterul din ultimul sezon și cel mai bun marcator al gorjenilor la ora transferului, dar în ciuda faptului că a trecut ceva timp de la plecarea lui Roman și conducerea a stabilit clar că o parte din banii primiți vor fi redirecționați pentru achiziționarea unui alt vârf, până acum nimic nu s-a realizat. Deși se vorbește de depășirea bugetului drept una din cauzele pentru care Edi nu a primit încă ceea ce a cerut, cum fereastra de transferuri s-a închis, la Pandurii nu mai pot ajunge decât jucători liberi de contract și, oricum, Pandurii nu a investit nici până acum în achiziția de jucători, singurele sume cheltuite în acest sens fiind salariile acestora, eventual prime de instalare. Dacă se vrea ca Pandurii să aibă postul acoperit, iar Edi Iordănescu să aibă variante pentru atacul formației sale, conducerea mai are la dispoziție doar ceva mai mult de o săptămână, după 25 septembrie orice jucător adus va rămâne în afara listei ce trebuie depusă la federație.

Alegerea e riscantă
Faptul că Pandurii continuă să rămână fără soluții de rezervă în atac este motivat de antrenorul Edi Iordănescu prin faptul că riscul de a face o alegere greșită este foarte mare în această perioadă: “Nimic nou la echipă… Nu am găsit soluţii pentru a aduce acel atacant pe care îl căutăm, aşa că în continuare suntem în căutări. E foarte riscant pentru că dacă nu luăm ce trebuie nu mai putem schimba, în plus depăşim şi bugetul. Până pe data de 25 septembrie am înţeles că trebuie să găsim ceva. Momentan nu am găsit nimic, deşi am avut câţiva în atenţie”, a declarat tehnicianul echipei târgujiene.
Deși în nenumărate rânduri conducerea clubului spunea că piața oferă foarte multe variante chiar și după închiderea perioadelor de transfer, realitatea pare să fie alta atunci când îți dorești și calitate, iar din moment ce renunți la Mihai Roman, jucător tânăr, cu posibilități de a crește în calitate, jucător ce bate chiar la porțile echipei naționale, nu poți pune orice în locul acestuia.

În contactul cu podiumul
Victoria obținută de Pandurii la Giurgiu este extrem de importantă pentru Pandurii, care în primă instanță a obținut trei puncte ce o apropie de locurile fruntașe, dar și pentru că menține distanța față de principalele echipe aflate în imediata apropiere a zonei de play-off: “Da, am câştigat la Astra, trei puncte importante pentru moral pentru că ai bătut la Astra, o echipă din frunte. Pentru noi tot trei puncte sunt câştigate, tot trei puncte s-au pus în clasament. E important că nu am pierdut contactul cu podiumul, ne-am apropiat de lider. Dar, iată că din spate vin echipe care acumulează puncte, CFR Cluj şi CSU Craiova, aşa că rămâne deschisă lupta pentru play-off”, a ținut să precizeze antrenorul Edi Iordănescu.

Goană după puncte
Edi Iordănescu este hotărât să prindă play-off-ul și caută să își asigure un loc în primele șase cât mai repede. Fixându-și un target de 18 puncte pentru prima parte a sezonului regulat, Edi Iordănescu este foarte aproape de a atinge ținta și chiar de a o depăși în cele trei runde rămase de disputat din turul sezonului regulat. Tehnicianul Pandurilor se felicită că a luat decizia de a odihni unii jucători la meciul din Cupa Ligii, chiar dacă a pierdut atunci un joc pe care l-ar fi dorit câștigat: “Am fost inspiraţi să menajăm câţiva jucători cu Dinamo în Cupa Ligii. Nu ştiu dacă Momcilovic sau Hora ar fi jucat titulari cu Dinamo ar mai fi putut juca cu Astra, nu ştiu dacă am fi avut soluţii. Noi ne-am dorit victoria şi în acel meci, dar era clar că nu putem duce lupta pe trei fronturi. Avem un program greu în continuare. Până acum nu am realizat nimic, trebuie să adunăm puncte în continuare”, a mai declarat Edi Iordănescu. După meciul de pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș, meci care va avea loc vineri la Severin, Pandurii va juca în deplasare cu CS U Craiova și din nou pe teren propriu cu Viitorul, meciul cu echipa lui Gică Hagi fiind ultimul al turului pentru gorjeni.

“Căutăm în continuare, avem variante, dar nu avem nimic semnat. Avem mai mulți jucători la care se uită și Edi, mă uit și eu și trebuie să luăm unul cât mai repede posibil. Timpul ne presează, dar nu trebuie să luăm doar de dragul de a lua, de aia ne uităm de zece ori și alegem o dată. Așa, avem 4-5 de nivel bunișor, dar vrem să se potrivească și cu ce vrem noi. În câteva zile ar trebui să luăm o decizie. Noi ne-am propus ca în această săptămână să decidem și apoi să-l aducem cât mai rapid aici pe jucătorul ales, dar încă nu am decis. Este unul dintre cei pe care îi urmărim care a jucat la echipa națională, dar nu a mai evoluat de ceva timp. Sunt mai multe variante, dar când sunt liberi, nu prea poți să alegi… Mai sunt unii care au ținut prea mult de preț și s-a terminat perioada de transferuri. Acolo trebuie să vedem dacă putem lua ceva”, Narcis Răducan, președinte Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.