Tiberiu Bălan nu a fost prezentat oficial

1651

Tiberiu Bălan şi-a intrat în pâine la Târgu-Jiu. Antrenorul a sosit marţi, la orele prânzului, în oraşul lui Brâncuşi şi a condus, după-amiază, prima şedinţă de antrenament la noua sa echipă. Pandurii s-au pregătit pe Stadionul Municipal, sub privirile creditorului principal de la club, Marin Condescu. Deşi părţile s-au înţeles şi Bălan va pregăti în următoarea perioadă echipa, rămâne de văzut dacă fostul jucător al Sportului va sta pe banca tehnică, vineri, cu Universitatea Cluj. Potrivit anumitor surse, Adrian Bogoi nu ar fi acceptat rezilierea înţelegerii, iar, la ora redactării acestui material, situaţia era incertă. În orice caz, Tiberiu Bălan nu a fost prezentat oficial, iar pe site-ul panduriics.ro nu apare informaţia că este noul antrenor al echipei. În altă ordine de idei, marţi, jucătorii echipei Pandurii Târgu-Jiu au participat, înainte de antrenament, la şedinţa foto organizată de club pe noul stadion. Au fost realizate fotografii individuale cu fotbaliştii, care vor fi prezentate pe tabela electronică a stadionului central.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here